SÂMBĂTĂ, 22 MAI, ZIUA ANTISTRES LA KOPEL’S! CU AGRICOLA BACĂU.

18 Mai 2010 8:49

SÂMBĂTĂ, 22 MAI, ZIUA ANTISTRES LA KOPEL’S! CU AGRICOLA BACĂU.

Nişte fete cucuiete vorbeau săptămânile trecute pe Twitter despre cum ar fi să avem un fel de întâlnire cu mulţi pui pregătiţi în toate felurile, de la banalii şi arhicunoscuţii "pui pe sticlă" până la demersuri savante, cu orătănii ţinute în baiţuri ştiinţifice, apoi pomădate şi coapte bine, în dogoarea cuptorului. Ei bine, o facem sâmbătă!

Ce e sâmbătă, 22 mai? Ar putea fi o zi de weekend ca oricare alta. Numai că eu, pe 22 noaptea, înainte de cântatul cocoşilor, voi purcede la preparative minuţioase. Pun păsările în baiţuri sau doar le ung cu grijă cu poţiuni aromate, le împănez cu mirodenii şi alte ingrediente parfumate, le ajut să se frăgezească încă înainte de a le pune la cuptor. Ba chiar pun la bătaie şi  un butoi-două cu bere, să fie rece şi înspumată la sosirea muşteriilor. Dar hai să nu ne pripim şi să tratăm toată treaba metodic, aşa cum am mai făcut-o şi cu alte ocazii.

Când? Sâmbătă, 22 mai 2010. De pe la ora 4-5 după-amiază, până săvârşim şi cotcodacii, şi berea.

Unde? La Kopel's, restaurantul de pe Strada Sirenelor Nr. 87, în care îmi petrec vieţuirea şi-mi aromez trecerea de câteva săptămâni. (în cazul în care încă nu ştiaţi de ce scriu atât de puţin în ultimul timp) Am şi terasă, am şi acoperiş sub care ne-om băga în caz de ploaie, că e casa măricică şi primitoare, zic unii...

Cum? Cu Agricola Bacău, nişte nu foarte vechi prieteni ai "Prânzului...", care de data asta pun la bătaie nici mai mult şi nici mai puţin de TREIZECI de Pui Antistres, fiecare în tava lui, fiecare cu misiunea lui printre meseni. Şi cu bere bună şi rece, ca să ne ostoim de sărături pe maţe şi pe suflete. Sper că vă mai aduceţi aminte de frumuşeii şi drăgălaşii Pui Antistres, care au constituit motivul unui zglobiu concurs acum ceva timp. Puiul Antistres te scapă de multe belele în bucătărie, mai ales atunci când eşti în criză de timp. În plus, e vânjos şi gustos, e gata în aproximativ o oră şi pregătirea lui pentru cuptor poate dura uneori mai puţin de zece minute.

Treaba e simplă: vii la Kopel's (pe Sirenelor 87, cum am zis) cu cine vrei, te primesc şi te aşez la masă, după care încep să-ţi aduc pui şi bere până zici tu că nu mai poţi. Adică mănânci şi bei după propriile puteri. Ţi-oi da şi pâine, şi ceva mujdeiuri, poate şi ceva murătură, poate chiar şi o carafă cu apă, deşi nu cred să-i stea cuiva mintea la spălat la o aşa întâmplare :)

Cât face? Doi poli, toată treaba, de fiecare preacinstit mesean. Adică fix 40 de lei din cei nou primeniţi.

Ca să fim siguri că nu ne-o iau alţii înainte, facem rezervări aici, mai jos, cu un comentariu în care lăsăm frumos un nume şi un număr de oameni. Locuri nu sunt foarte multe, aşa că ar fi bine să rezervaţi cu responsabilitate. Că ne-or fi bune şi nouă nişte calcule, ca să nu se termine zburătoarele sau berea înainte de termen. Abia v-aştept, mânca-v-aş puii voştri! :) Pentru amănunte şi alte treburi de clarificat, liber la 0740890961 sau copolovici@gmail.com. Dar aş prefera să purtăm toate discuţiile aici.

7

RSS Comentarii
  1. 1
    2 locuri te rog...:))
  2. 2
    Gata, mă bag. Rezervare pentru două persoane, please; să mai și sun la Kopel's, pentru confirmare?
  3. 3
    Nu, e ok. Vă aştept. Ralu, tu puteai să nu rezervi :)
  4. 4
    Eiii acu lasa-ma sa ma bucur si eu aici ca un mare sustinator al tau ce sunt :))...yo de ce sa nu fac rezervare?...ce yo nu sunt speciala? :)))
  5. 5
    pt gasca vesela de la pro, rezerva 8 locuri. multumim :)
  6. 6
    Bine, Lulu! :)
  7. 7
    @copolovici : pentru gasca de la Pro mai adauga 2 locuri. Multumesc.
    Cosmin

    I-a răspuns lui copolovici.

    Răspunde-i


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »