Seria articolelor "oaspete" din această săptămână, răspunsuri prietenoase şi înţelegătoare la invitaţia pe care am lansat-o personal fiecăruia dintre semnatari, continuă astăzi cu o propunere venită din partea lui Cristi Roman. Trebuie să vă spun: Cristi veghează şi mă încurajează aproape zilnic de acolo, de departe, în demersul meu legat de Kopel's. Experienţa lui de cronicar de restaurante şi, mai ales, de om bun, croit după legile primordiale ale unei educaţii desăvârşite şi ale unei camaraderii care de multe ori reuşeşte să mă impresioneze până în vârful urechilor, mă fac să mă simt de multe ori tare norocos că l-am întâlnit. De prisos să vă spun că nu ne-am văzut niciodată şi că tot ce ne leagă deja s-a consumat până acum doar la distanţă. Cristi vă propune astăzi Caponata, o poveste pe care de multă vreme mă gândeam s-o încerc şi eu. Lectură plăcută! :)
"Ma trezisem de vreo 10 minute, dar mai stateam intins in pat. Cald inca in camera, caloriferul electric isi terminase programul de noapte de vreo jumatate de ora. De-afara razbateau sunete de cauciucuri pe asfaltul grunjos. In pauze, cateva pasarele isi faceau loc in urechile mele cu sunetul lor voios.
Deodata, suna mobilul. Ma uit la ceasul mic de pe un dulap: 8.50. “Cine sa sune asa dimineata?”, imi zic, gandindu-ma deja ca trebuie sa fie cineva din Romania, acolo unde timpul se apropia de 11. Ma ridic din pat, ies repede din camera pentru a nu-mi trezi consoarta, ma uit pe ecran, numar de mobil romanesc. Raspund, si o voce cu un accent britanic interesant, ma intreaba de sanatate.
Cam asa a inceput pentru mine dimineata zilei de luni a acestei saptamani. Asa a inceput si ceea ce avea sa se transforme intr-o cerere prietenoasa de a contribui cu un text in aceasta saptamana pe Pranzul din Caserola. Si cum calatoria culinara pe care am facut-o de curand in Sicilia e inca proaspata in memorie, am zis sa va impartasesc astazi modul de preparare al unei gustari tipic siciliene, pe baza de vinete, in special. Se numeste caponata si este un preparat vegetarian si foarte gustos, care se serveste doar rece. Si niste scuze: nu am facut poze la toate etapele de pregatire, insa voi incerca din descriere sa va fac prepararea usoara.
Ingrediente (pentru patru portii): doua vinete medii; 200 grame masline verzi; 50 grame capere; doua tulpini de telina; 4 linguri de sos tomat natural sau 4 rosii proaspete dulci; doua cepe mari; 125 ml otet de calitate; o lingura zahar; frunze de busuioc, proaspete sau uscate; ulei de masline extravirgin.
Sunt mai multi pasi pregatitori, pana la prepararea in sine a produsului final. Trebuie doar putina rabdare si timp dedicat.
- Taiati vinetele, cu coaja cu tot, in bucatele cam de 2/3 cm maxim; puneti apoi aceste bucatele intr-un vas cu apa sarata, pentru doua ore; dupa cele doua ore scurgeti-le bine de tot, si cu ajutorul unor prosoape de hartie absorbante; toata aceasta etapa de inmuiere NU este obligatorie, dar face parte din etapele traditionale clasice siciliene;
- Daca aveti capere sarate, desarati-le intr-un bol cu apa fierbinte, pentru vreo 5 minute; scurgeti-le apoi bine;
- Puneti cele doua tulpini de telina in apa fierbinte pentru 3 minute, scoateti-le si puneti-le apoi pentru 5 minute intr-un vas cu apa rece;
Acestia au fost pasii pregatitori, acum incepe joaca:
Intr-o tigaie solida si mai inalta, de sosuri (sauce pan), incalzita in prealabil, puneti la perpelit pentru cateva minute, in ulei de masline, ceapa taiata marunt, caperele si maslinele, acestea fara a fi taiate marunt, ci poate doar pe jumatate;
Adaugati cele 4 linguri de sos tomat sau cele 4 rosii proaspete, taiate bucati, fara seminte insa;
Amestecati totul cu o lingura de lemn si odata ce s-a format un produs omogen, cu o culoare omogena, inchideti focul;
In alta tigaie, oarecum in paralel, prajiti in ulei de masline vinetele maruntite si scurse de apa (daca le-ati inmuiat); in aceeasi tigaie adaugati apoi telina taiata marunt (cam 1 cm); amestecati cam doua minute;
Luati apoi amestecul de vinete si de telina si puneti-l peste vasul in care ati facut sosul tomat cu ceapa, cu caperele si maslinele; reaprindeti focul (mic) si amestecati pentru 5 minute totul, pentru ca aromele sa se imprieteneasca placut;
Puneti acum in amestec zaharul si otetul, amestecati domol, si dupa inca 2-3 minute la foc mic, stingeti focul si acoperiti vasul cu un capac.
Tot ce aveti acum de facut e sa asteptati sa se raceasca de tot si sa bagati vasul la frigider. Caponata se serveste rece si garnisita cu frunzulitele de busuioc deasupra (evident, puteti pune patrunjel sau coriandru, daca nu aveti busuioc proaspat).
Pofta buna!"






13comentarii
RSS Comentariia lor era o caponata siciliana dulce-acrisoara, care mai continea si ansoa, ardei rosu copt, dovlecei si usturoi pe langa celelalte ingrediente.
m-as lipsi de ansoa, ca nu-mi prea face cu ochiul, dar cred ca celelalte ar merge de minune in compozitie.
in rest, pofta mare!
14.04.10
08:06am
Cristi, ne-ai umplut din nou de pofte. Fapt pentru care iti multumim! :)
14.04.10
09:08am
14.04.10
09:15am
Eu o mananc calda, si am descoperit ca merge foarte bine cu o mamaliga pe langa. Si cu salata verde, of cors.
14.04.10
10:09am
Sunt convins ca exista mai multe variante de caponata, insa crede-ma, reteta asta e tipica siciliana, e cea mai intalnita. Si am verificat asta la fata locului, am luat acolo de 5-6 ori caponata si acestea erau ingredientele.
Ideea e ca, evident, merg o SUMEDENIE de alte legume, dar mi-e ca ne indepartam atunci de "caponata". Despre asta e vorba.
@Marius - Cu placere.
@Viorel - chiar ma gandeam ieri cand scriam ca e posibil sa ti se faca podta si sa o preiei la Kopel's. Ma bucur atunci fiindca vor avea ocazia oamenii sa deguste un produs tipic sicilian.
14.04.10
10:29am
14.04.10
12:04pm
rapsunsul meu e foarte, foarte simplu: NU.
si daca te uitet pe lista de ingrediente, cu atentie, si stiind ca te pricepi la gastronomie, vei intelege si de ce NU seamana la gust cu zacusca.
14.04.10
12:08pm
14.04.10
12:14pm
14.04.10
01:08pm
15.04.10
10:14am
16.04.10
09:44am
acum nu stiu daca e vorba de gustul meu sau nu, dar ca idee, aceeasi reteta prezentata de Jamie Oliver cere doar vreo 40-50ml de otet, adica mai putin de jumatate decat zici tu, Cristi...
in fine, o sa o las sa se raceasca si apoi revin cu un alt comentariu, ca poate aici e tot schepsisul, sa se mai evapore otetul :)
17.04.10
11:11pm
18.04.10
01:15pm