Tare-mi place tonul. De fapt, mă distrează peştii care, în general, nu excelează prin arome naturale, dar care câştigă prin textură şi se lasă ademeniţi pe cărările gustului cu aromele care-mi trec mie prin imaginaţia gustativă. O bucată de peşte de felul ăsta e ca un burete care, pus în contact cu diverse alte ingrediente, absoarbe şi potenţează gusturile combinate în jurul lui. De cele mai multe ori, o porţie bună de file de ton în ulei sau în apă (mult mai bun şi mai sănătos) ajunge salată. Pentru că e uşor de făcut şi pentru că e sănătoasă. Foarte rar am văzut tonul în alcătuiri calde şi probabil că tocmai de-asta îi verific din când în când potenţialul în această direcţie.

Ingrediente pentru două porţii: cartofi - vreo patru sau cinci, în funcţie de mărime; ton în ulei sau în suc propriu - 200 g; ceapă verde - două fire; ardei gras roşu - o treime dintr-unul mare; roşii cherry - vreo 6-7; muştar sau sos dijonez - 3 linguriţe; sos de soia - 2 linguriţe; sare; piper proaspăt măcinat; cimbru (preferabil) verde; smântână dulce - 2 linguri (opţional).

Pasul 1. Am curăţat cartofii, i-am tăiat cubuleţe şi i-am pus la fiert într-o cratiţă cu apă. Eu nu prea pun sare în apa pentru cartofi, prefer să le reglez "nevoile" după ce i-am zdrobit şi le-am adăugat alte ingrediente. De fiecare dată, descopăr că le trebuie şi mai puţină sare. am aprins cuptorul.

Pasul 2. Am tocat nu prea mărunt ceapa, ardeiul şi cinci din cele 7 roşii cherry.

Pasul 3. Într-un castron mai mare, am pus ceapa, roşiile, ardeiul gras roşu şi file-urile de ton. Pe astea le-am mărunţit cât să rămână bucăţi demne de vârful furculiţei, dar am încercat să las bucăţile aproape intacte. Am mai pus în castron muştarul, sosul de soia, sare, piper şi smântâna dulce.

Pasul 4. Am amestecat totul pentru ca ingredientele lichide să cuprindă întreaga compoziţie, dar având grijă să nu zdrobesc tonul mai mult decâtar fi fost cazul. Despre ton v-am mai spus în mai multe rânduri că eu unul nu suport "fulgii/flakes" sau "tonul mărunţit". Devine un fel de pulbere apoasă atunci când îl pui în salată, iar despre o poveste ca asta în mijlocul căreia ne aflăm, nici măcar nu mai are rost să vorbim.

Pasul 6. Când cartofii au fost fierţi, i-am scurs de majoritatea apei în care stătuseră pe foc şi i-am pasat cu o furculiţă. La final aveam nevoie de un amestec destul de dur, destul de "aspru", aşa că nu am pus nimic din ingredientele unui piure. Adică nici lapte, nici unt. Doar puţină sare şi un strop din apa în care fierseseră. Am aflat pe pielea mea de ce nu e bine să pasezi cartofii cu blenderul sau să amesteci piureul cu mixerul: totul devine elastic şi vâscos, de consistenţa gumei de mestecat. Şi chiar nu ai ce face cu aşa ceva, chiar şi când nu foloseşti piureul pe post de garnitură clasică.

Pasul 7. Vasul. Un gratin de ceramică emailată. Unii zic că ar fi porţelan, dar încă nu am spart unul, ca să vă spun exact :) Sunt pe toate drumurile şi nici foarte scumpe nu par a fi.  De ce sunt ele speciale? Pentru că se încing foarte bine, pentru că nu sunt din metal şi pentru că, în general, mâncarea coaptă în ele are un gust şi o consistenţă aparte. Mie aşa mi se pare :) Am uns fundul şi pereţii vasului cu puţin ulei, apoi am tapetat toată suprafaţa cu pesmet. Doar o pojghiţă, nu prea mult. Am aşezat apoi cartofii pasaţi pe fundul gratinului şi am îmbrăcat şi pereţii. Cât de bine m-am priceput eu.

Pasul 8. Am pus în vas şi compoziţia cu ton şi sosuri. Am nivelat bine la suprafaţă, am mai pus deasupra câteva felii de roşie şi frunzuliţe de cimbru proaspăt, din loc în loc.

Pasul 9. A stat la cuptor, la foc puternic, aproximativ o jumătate de oră.

Tonul, aşa cum mă aşteptam, a împrumutat cu voioşie din aromele ingredientelor cu care l-am "înfrăţit". Parte din sucuri şi arome au trecut şi în stratul de cartofi. Ar fi bine să nu umblaţi la el măcar un sfert de oră după ce l-aţi scos din cuptor. Ca în multe alte cazuri, devine şi mai bun a doua zi, după ce stratul de cartofi a căpătat o consistenţă mai fermă şi totul devine mai "rezistent" la dinte :)