...sau "prăjitura lui 125"...sau "prăjiturică rapidă pentru uimit mesenii"...sau.... Asta poate fi o joacă dulce şi plăcută în orice moment te învârţi prin cămară sau prin frigider căutând ceva dulce, bun, cald, pufos, făcut cu ingrediente pe care, în majoritatea lor, e imposibil să nu le ai în casă. Poate fi o compoziţie de bază pentru foarte multe alte combinaţii, poate conţine alte fructe sau poate primi o glazură simplă, după pofta inimii, în funcţie de inspiraţia de moment. Pentru că e simplă şi foarte uşor de făcut.

Ingrediente pentru trei-patru porţii: zahăr pudră - 125 g; unt moale - 125 g; făină - 125 de grame; ouă - 2; banane coapte - 2; zahăr vanilat - un plic; praf de copt - un plic; migdale nesărate - o mână.

Pasul 1. Am frecat untul şi zahărul într-un castron încăpător, cu o spatulă curată, de lemn sau de plastic. Le-am amestecat bine, până am obţinut un amestec cremos, puţin pufos, şi până ce tot zahărul a fost încorporat în cantitatea de unt.

Pasul 2. Am adăugat primul ou şi zahărul vanilat. Am bătut bine compoziţia cu un tel, până când oul şi zahărul au fost încorporate.

Pasul 3. Am adăugat al doilea ou şi o lingură de făină. Am continuat să bat totul bine, cu telul. E bine să încorporaţi ouăle pe rând, pentru a da timp aluatului să se amestece bine. Lingura de făină ajută compoziţia să devină cremoasă şi să se pregătească pentru restul cantităţii pe care o veţi adăuga. Telul este cea mai bună unealtă în astfel de cazuri pentru că vă ajută să amestecaţi foarte bine ingredientele şi să nu faceţi cocoloaşe de făină.

Pasul 4. Am aprins cuptorul. Am pasat bananele într-un castron, cu o furculiţă.

Pasul 5. Am adăugat în castronul mare piureul de banane, praful de copt şi restul de făină. Am bătut totul foarte bine cu telul, câteva minute, pentru ca toate ingredientele să se amestece şi să formeze o pastă fină, fără bucăţi de banană.

Pasul 6. În imaginea de mai jos puteţi vedea consistenţa compoziţiei finale. Am uns un vas termorezistent cu foarte puţin ulei. Am pus pe fundul şi pe pereţii vasului o coală de hârtie pentru copt. Am uns-o şi pe ea cu un strop de ulei, după care am pus toată compoziţia în vas.

Pasul 7. Am tăiat grosier migdalele, cu un cuţit. La fel de simplu, voi le puteţi mărunţi mult, în funcţie de propria opţiune. Mie-mi plac mai măricele, nu chiar pulbere. Am împrăştiat migdalele pe toată suprafaţa compoziţiei din vasul termorezistent şi l-am băgat în cuptor.

Pasul 8. Am ţinut-o la copt aproximativ 25 de minute, verificând destul de des culoarea de la suprafaţă şi gradul de coacere din interior. Sunt câteva feluri în care puteţi regla viteza de coacere a unei astfel de copturi. În principiu, dacă s-a rumenit deja după primele zece-cinsprezece minute, e clar că riscaţi să rămână necoaptă în interior, deci e bine să micşoraţi intensitatea focului.

Pentru a verifica dacă e coaptă, e bine să verificaţi: greutatea vasului (cu cât e mai uşor, cu atât mai coaptă e prăjiturica; elasticitatea - apăsaţi cu degetul în mai multe puncte ale prăjiturii şi, în funcţie de cît de rapid îşi revine la forma iniţială, aflaţi cât mai are de stat; desigur, nu în ultimul rând, testul scobitorii e sfânt - înfigeţi-o în mijlocul preparatului şi dacă băţul iese destul de rece şi /sau umed, prăjitura nu e coaptă suficient.

Bonus? Doar nu era să închei povestea fără o imagine cu prăjiturica în secţiune. Dar vă rog frumos (ştiu că e greu), nu tăiaţi din ea mai devreme de zece minute după ce aţi scos-o din cuptor. Scoateţi-o din vas şi din hârtia de copt, pe un prosop curat sau pe un fund de lemn, lăsaţi-o să se răcorească măcar zece minute. Poftă mare!