Ceva simplu şi rapid de pregătit, ceva gustos şi musai puţin surprinzător. Ceva nu foarte elaborat şi neapărat ceva frumos colorat, mai ales după o zi ploioasă şi mohorâtă ca aceea de ieri. Şi când ziua ţi-e atât de plină, iar despre ajuns la piaţă nici nu poate fi vorba, e cazul să te descurci cu ce ai prin frigider, prin cămară sau pe la magazinul de la parter. Asta am făcut şi eu aseară şi m-am bucurat sincer de rezultat: tortellini cu mazăre, ton bun şi ardei copt. O bagatelă gustoasă.
Ingrediente pentru două-trei porţii: tortellini cu ciuperci - 200 g (uscate); ton - file, nu "fulgi" - o cutie mică; ardei copt - câteva bucăţi, nu mai mult de 70-80 de grame; mazăre (am folosit mazăre congelată) - vreo 200 g; usturoi - doi căţei; pastă de ardei - o linguriţă, dizolvată în puţină apă; pătrunjel proaspăt; ulei de măsline; piper, sare.
Pasul 1. Am pus multă apă la fiert într-o cratiţă, pentru paste. Am pus sare mai multă când a clocotit apa, am amestecat şi am adus din nou la fierbere, am pus pastele, am amestecat şi am lăsat să fiarbă.
Pasul 2. Între timp, am curăţat usturoiul şi l-am tăiat fin. Am tăiat şi bucăţile de ardei copt. Am desfăcut cutia de ton şi am scurs uleiul.
Pasul 3. Am încălzit o tigaie, am pus două linguri de ulei de măsline, am călit usturoiul un minut.
Pasul 4. Am adăugat bucăţile de ardei copt şi am mai călit, pe foc mediu, două minute.
Pasul 5. Am pus apoi mazărea şi am amestecat bine. Am călit totul aproximativ cinci minute, până ce boabele de mazăre au devenit moi. Atenţie: nu am dezgheţat mazărea.
Pasul 6. Uneori, tonul nu se conjugă deloc cu roşiile. Chestie de gust şi de moment. Aşa că pasta d eardei mi s-a părut de data asta mult mai nimerită. Am pus o linguriţă dizolvată în puţină apă şi am amestecat bine cu restul compoziţiei. Am pus sare, piper şi am amestecat bine. am mai călit un minut şi am luat tigaia de pe foc.
Pasul 7. Pe durata preparării sosului, nu uitaţi de paste. Verificaţi-le din când în când şi în orice moment fiţi gata să lăsaţi tigaia cu sosul pe un ochi fără flacără şi să vă ocupaţi de ele. Când au fiert, le-am răsturnat într-o strecurătoare şi le-am lăsat să se scurgă bine.
Pasul 8. Am lăsat sosul să se răcorească măcar vreo zece minute. Am pus apoi tonul peste sos şi am amestecat bine, având grijă să nu deteriorez foarte tare bucăţile de ton, ca să le găsesc mai târziu printre paste. Tonului nu-i prea place căldura excesivă, se abureşte şi se cam supără în combinaţii prea fierbinţi. În plus, îi păstrezi mai bine textura şi gustul dacă îl adaugi în compoziţii reci sau măcar răcite cât de cât.
Pasul 9. Păi n-a mai fost mare isteţime după asta. Am amestecat bine sosul cu pastele, cu mişcări circulare, din nou pentru a nu deteriora prea tare file-urile de ton. Am ras deasupra nişte parmezan, am pus şi pătrunjel proaspăt, tocat, mi-am pus mie în farfurie nişte peperoncino şi...cam asta a fost.
Cum a fost? Surprinzătoare prin con trastul mazăre - ton. Catifelată şi cu un gust "campestru" de la ardeiul capia copt, puţin afumat. Oarecum jucăuş de la umplutura de ciuperci a pastelor. Bun, băi domnilor şi doamnelor, ce mai... :)








8comentarii
RSS Comentarii24.03.10
11:36am
24.03.10
11:46am
24.03.10
02:09pm
24.03.10
05:40pm
10.04.10
09:07pm
12.04.10
08:27am
03.06.10
02:44pm
03.06.10
05:16pm