Este prima dată când gătesc în bucătăria de la Kopel's. Am dat drumul şi la o supă de legume, dar între timp m-am jucat cu două conserve de ton. Abia aşteptam să terminăm reparaţiile, curăţenia şi noile amenajări din bucătărie, ca să pot, în sfârşit, să dau drumul la foc şi să miroasă a mâncare bună. În saloane încă se lucrează, dar mult n-o mai dura. Povestea de mai jos e simplă, dar veţi afla cu ocazia asta cum aleg eu să dau gust tonului din conservă, să-l scot din amorţeala apei în care a stat cu lunile şi să-l ajut să revină la viaţă. Nu intenţionez să includ acest preparat în meniul de la Kopel's, dar îl voi putea face la comandă, în viitor.
Ingrediente pentru o porţie mare: ton în apă (file-uri) - două cutii; ceapă obişnuită - 1/2; capere mari, în saramură - vreo zece; sos de soia - patru linguriţe; sos Worchestershire - două linguriţe; ulei de măsline extravirgin - 3 linguriţe; piper proaspăt măcinat; sucul de la o lămâie; salată verde - câteva frunze din mijloc; câteva felii de roşie gustoasă.
Pasul 1. Am scurs biune tonul din cutii şi l-am răsfirat pe o farfurie. L-am mai scurs de vreo două ori până la final. Ingredientele cu care l-am amestecat sunt, în mare parte, umede. N-am vrut ca, la final, tonul să mustească şi să lase mult lichid pe farfurie.
Pasul 2. Am curăţat ceapa şi am tăiat-o foarte mărunt. Am pus-o peste ton. Am adăugat două linguriţe din sosul de soia, tot uleiul d emăsline, sosul Worchestershire, piperul. N-am pus deloc sare pentru că sosul de soia este deja sărat, iar caperele, pe care le-am adăugat la pasul următor, stătuseră şi ele în saramură.
Pasul 3. Am tăiat mărunt caperele şi le-am adăugat peste ton.
Pasul 4. Am spălat frunzele de salată şi le-am tăiat în fâşii subţiri. Am ales frunze din interiorul căpăţânii pentru că sunt mai tari, mai crocante şi mai gustoase. Am amestecat jumătate din cantitatea de salată cu tonul şi restul ingredientelor. Tot acum am pu sşi sucul de lămâie, am amestecat bine şi am lăsat puţin compoziţia să se odihnească şi aromele să pătrundă în carnea de ton.
Pasul 5. Am aşezat tonul în mijlocul farfuriei cu ajutorul unui inel "de montaj", din oţel inoxidabil. Aşa am reuşit să-i dau forma pe care o vedeţi mai jos. Am aşezat restul de salată în jurul turnuleţului, iar din ceapă, roşii şi pătrunjel am făcut decorul minimalist pe care-l puteţi observa :)
Bun? "Copiii" de la bucătărie au zis că e bun. Înclin să cred că nu doar din politeţe, că n-a rămas nimic pe farfurie .)



11comentarii
RSS ComentariiSa inteleg ca treaba asta va fi ca starter, nu?
Rosiile? Bune?
12.03.10
12:07pm
12.03.10
02:46pm
12.03.10
03:56pm
12.03.10
03:59pm
12.03.10
07:33pm
14.03.10
05:58am
14.03.10
05:08pm
14.03.10
05:46pm
30.03.10
10:21am
I-a răspuns lui Ella.
Răspunde-iImi place sa mananc tonul conserva simplu preparat,cu ceapa multa,mazare tot din conserva si putina maioneza.Te umple de energie.
17.08.10
12:37am
17.08.10
07:44pm