În ultimele zile parcă a fost un făcut: am vorbit despre papanaşi cu vreo trei oameni. Despre reţeta lor unică de prin majoritatea restaurantelor din Bucureşti, în care iau forma unor gogoşi soioase, în care brânza se constituie în urme fine, detectabile doar la analize de laborator, căci la gust şi la privire arareori se iţeşte. În plus, am încercat varianta de mai jos pentru aceia care au reuşit să renunţe (şi bravo lor că au făcut-o!) la prăjeli în baie de ulei. Vă voi spune şi ce n-aş repeta eu a doua oară, poate vouă vă vor ieşi mult mai bine.

Ingrediente pentru vreo patru papanaşi mari: urdă proaspătă, nesărată - aprox. 400 g; ouă - 2; zahăr vanilat - vreo cinci pacheţele; zahăr pudră - o lingură sau două; griş - maximum două linguri scuturate şi încă o cantitate mică pentru tăvălit papanaşii cruzi; ulei pentru uns tava; smântână obişnuită; dulceaţă de vişine (în cantităţi moderate, dacă nu vă e cu supărare).

Pasul 1. Am scos urda pe o farfurie, ca să-i pot face poza asta apetisantă :) De la o vreme, într-unul dintre magazinele din zona în care locuiesc găsesc o urdă care seamănă perfect cu ricotta şi probabil chiar e făcută după o reţetă din ţara prietenă. Are grăsime în cantităţi de bun simţ, e afânată şi gustoasă. Sugestia mea e să găsiţi urdă sau brânză dulce care să nu aibă gust de tencuială jilavă, să fie gustoasă chiar dacă e slabă şi nesărată.

Pasul 2. Am pasat toată brânza cu o furculiţă şi am amestecat în ea ouăle. Nu am pu smai multe pentru că mai apoi, la coacere, papanaşii nu ar mai fi fost prea fragezi, iar consistenţa aluatului ar fi fost prea lichidă, greu de modelat.

Pasul 4. Am pus apoi în aluat grişul. Eu am pus cam mult, adică vreo trei linguri pline. E posibil să vă placă şi aşa, dar mie la final parcă să zic că mi s-au părut cam prea păstoşi. Nu foarte, dar cred că mi i-aş fi dorit de o consistenţă în care brânza să predomine. De aceea v-am recomandat în paragraful cu ingrediente o cantitate mai mică. Grişul leagă compoziţia, o ajută să devină maleabilă. După ce l-am amestecat bine, am lăsat compoziţia la rece o jumătate de oră, cât să se umfle grişul şi să se topească bine zahărul.

Pasul 5. Am pus pe fundul unui vas termorezistent o bucată de hârtie de copt. Am uns-o cu puţin ulei. Am modelat apoi papanaşii din compoziţia care, după ce a stat la rece, a devenit puţin mai tare, mai uşor de mânuit. I-am tăvălit puţin prin griş uscat înainte de a-i pune în tavă. Am avut loc pentru trei, dar în castron a mai rămas destulă compoziţie pentru al patrulea.

Pasul 6. Au stat la cuptor aproximativ 40 de minute, la foc puternic. Ca să fiţi siguri că nu se ard, nu uitaţi de ei în cuptor, mai vizitaţi-i din când în când, ca să-i puteţi opri la momentul oportun. Mi-a plăcut că s-au crăpat în mai multe locuri, pe toată suprafaţa lor. Cu vreo cinci minute înainte de a-i scoate, am presărat puţin zahăr brun şi l-am lăsat să se topească uşor, în crăpături. Sunt cam frumuşei, nu-i aşa?

Pasul 7. Încă fierbinţi, i-am "botezat" cu smântână şi dulceaţă, ambele reci, prima din frigider şi a doua din cămară. Consistenţă uşoară, delicată, gust vanilat de brânză bună, completat cu personalitate de sosul lacto-dulceag al ingredientelor de la final. Eu unul mă declar mulţumit. Mă întreb cum vi se vor părea vouă. Sunt departe de ceea ce ne-au învăţat proastele obiceiuri că sunt papanaşii, e clar că unora dintre voi li se vor părea mai mult decât ciudaţi, dar eu sint convins că îi voi repeta din când în când.

Bonus. Când i-am scos din cuptor, papanaşii mei erau umflaţi şi îngâmfaţi. Au dat înapoi pe măsură ce s-au răcit, dar m-am bucurat să văd că, în secţiune, erau copţi. Interiorul n-a rămas deloc umed. Azi dimineaţă, reci fiind, mi s-au părut chiar mai buni.