N-ai cum să scrii bine dacă n-ai mai şi citit câte ceva înainte de a afla că vrei să le oferi şi celorlalţi din ceea ce tu gândeşti în scris. N-ai cum să faci performanţă în muzică dacă nu ai ascultat măcar o parte sonsistentă din ceea ce au cântat alţii. Nu poţi antrena un alergător de cursă lungă dacă nu ai trecut tu însuţi prin senzaţia singurătăţii victorioase şi a distanţei dintre tine şi restul plutonului.

Truisme. Nu poţi oferi celorlalţi o experienţă memorabilă dacă tru însuţi nu te dai în vânt după aşa ceva. Pe lângă multe alte neajunsuri, serviciile româneşti au o mare problemă: sunt prestate de oameni care nu au apucat să fie, la rândul lor, clienţi şi utilizatori de servicii, care nu au o cultură bine cristalizată a ceea ce ar trebui să reprezinte un serviciu şi habar n-au care sunt nevoile primordiale ale clientului.

Azi începem să vorbim mai serios despre „Kopel’s”, restaurantul. Kopel’s este un punct firesc pe drumul dezvoltării mele în contextul marketing-business-bucătărie. Nici pe departe un deznodământ, ci o etapă. Kopel’s este primul proiect consistent în care voi colabora cu fratele meu, Mărgărit Bănuţă. Pe cuvânt că suntem fraţi chiar dacă nu ne cheamă la fel. Hazardul a făcut să avem taţi diferiţi. Eu port numele mamei şi bunicului din partea ei graţie unei banale tehnicalităţi. El poartă numele tatălui său dintr-o raţiune similară.

Eu ştiu să gătesc şi să adun oameni de bună calitate în jurul a ceea ce fac. El va administra. Kopel’s va fi deschis în zona Hotelului J.W. Marriott, la doar câţiva paşi de acesta. Încă nu vă pot spune adresa exactă pentru că mai avem de lucru şi doar ştiţi că nimănui nu-i place să fie surprins în cabina de probă. Nu mai durează mult până voi reuşi să vă fac prima invitaţie.

Ce vrei să mănânci? Aş vrea să pot pune întrebarea asta fiecăruia dintre aceia care vor călca pragul lui Kopel’s. Sigur că vom avea un meniu tipărit (vorbim imediat şi despre el), dar m-aş bucura ca, împreună cu mine, oaspeţii mei să-şi dea seama ce anume i-ar face să zâmbească atunci când vor primi o farfurie cu mâncare. Îmi doresc să le pot face sugestiile perfecte şi să pot afla de la ei cât mai exact care le erau poftele în momentul în care au decis să pornească spre noi.

Meniul. Am decis să punem pe masă un meniu de prânz schimbat zilnic. Câteva feluri de mâncare, majoritatea gătite, nu preparate pe loc, care să poată fi combinate între ele pentru o masă de prânz sănătoasă, consistentă, la preţ fix. Două feluri I (supe şi gustări), două feluri principale (mâncare gătită), o garnitură şi ceva de băut. Sigur că va exista şi meniul „mare”, din care oaspeţii vor putea comanda absolut orice, dar zău că nu ne propunem să fim unul dintre multele restaurante în care poţi mânca ciorbă d eburtă la orice oră din zi şi din noapte.

Mâncarea de prînz va fi gătită zilnic, înainte de ora la care vom deschide pentru public. Exact aşa cum o fac şi acasă: încet, pe aragaz sau în cuptor, la foc mic, cât să se facă bine şi să aibă gust bun. Mă aştept ca unii dintre oaspeţii noştri să nu recunoască gustul mâncării cu care au fost obişnuiţi în alte părţi pentru că la Kopel’s prafurile şi cuburile concentrate vor lipsi cu desăvârşire. În afară de meniul fix şi de eventualele comenzi a la carte din meniul general, intenţionez ca în fiecare zi să pregătesc un „today’s spacial”, pe care uneori să-l servesc sau chiar să-l pregătesc la vedere, în salonul principal din restaurant.

Apropo de saloane: restaurantul este împărţit în trei camere. Două separeuri şi un salon central, aproximativ patruzeci de locuri la mese. Am găsit şi un posibil set-up pentru bufet, ocazie cu care vom putea primi aproximativ 70 de persoane. Avem şi terasă. Aproximativ douăzeci şi cinci de locuri pe care sperăm să le putem folosi cât mai curând, în ciuda iernii capricioase.

Seara vom repune în drepturi meniul general, însă intenţionez să deschid în fiecare zi o pagină de propuneri pentru a doua zi. Mecanismul ăsta poate funcţiona în ambele sensuri: fie vă anunţ azi că mâine voi avea X porţii dintr-un anume preparat de pe „Prânzul...” şi vă invit să faceţi rezervări, fie îmi spuneţi voi azi ce aşi vrea să mâncaţi mâine şi pentru câte persoane trebuie să gătesc. Sunt convins că, la cină, vom găsi o modalitate simplă prin care să puteţi, în sfârşit, să vă bucuraţi de propunerile pe care le-am (de)scris până acum pe site.

Evenimentele. Dimensiunile lui Kopel’s îl fac foarte tentant pentru petreceri private de dimensiuni medii, zile de naştere, botezuri sau alte ocazii la care numărul invitaţilor pendulează între 20 şi 40 de oameni. În funcţie de programări şi de tipul evenimentului, putem rezerva întregul spaţiu chiar şi pentru douăzeci de persoane. Important este să ne anunţaţi din timp şi să discutăm în detaliu despre ceea ce putem face pentru voi.

Altfel? Facem un restaurant în care cât mai multe treburi să se întâmple aşa cum ne-ar plăcea nouă să fim trataţi. Şi eu şi fratele meu suntem turişti suficient de pasionaţi şi gurmanzi destul de nărăvaşi. Sunt câteva amănunte pe care noi le-am apreciat prin alte părţi:

• Mâncare bine făcută, gustoasă, fără ingrediente chimice şi cât mai potrivită pentru starea de spirit a momentului. La un preţ corect;
• Un serviciu decent, prestat de oameni simpatici, care să ştie să muncească pentru propriul bacşiş după cum se pricepe fiecare – unii prin corectitudinea servirii, alţii mai degrabă printr-o prezenţă agreabilă;
• Un loc curat, în care să miroasă a mâncare bună şi a oameni care fac duş zilnic;
• O bucătărie pe care să-mi pot permite în orice clipă s-o arăt, măcar din prag (din motive sanitare) oricăruia dintre oaspeţii restaurantului.

Sigur, mai sunt multe alte principii de care vom ţine cont, dar astea mi se par cele mai importante. Accept cu mare drag propunerile voastre suplimentare. Aştept cu şi mai mult interes întrebările voastre sau sugestiile menite să adapteze ceea ce noi putem face la dorinţele şi aşteptările voastre. Este doar un prim capitol despre Kopel’s şi vă mărturisesc că-l scriu cu destulă emoţie. Când vom deschide pentru prima oară pentru voi uşile restaurantului, sper să reuşesc să stau în două picioare.

Până una-alta, aveţi cuvântul.