RULOURI DE PUI CU SALSA

8 Martie 2010 9:12 Printează fără poze:

RULOURI DE PUI CU SALSA

Mă bate gândul să public o carte să demonstrez cu sute de propuneri că pieptul de pui nu trebuie să fie nici insipid, nici uscat, nici nesuferit, nici plicticos atunci când vrei să mănânci sănătos, dar vrei să te şi bucuri de gustul bun al bucatelor. Aceasta este una dintre multele variante în care vă arăt cu lux de amănunte cum puteţi păstra pieptul de pui suculent şi cum reuşiţi să-i daţi aromă fără să aveţi nevoie de ingrediente "interzise". Căci nu mi se pare nimic mai mincinos din punct de vedere dietetic decât o bucată de piept de pui la grătar înfăşurată în fâşii alunecoase de slănină afumată... Bonus: salsa cea proaspătă şi pişcătoare la limbă, din câteva legume crude şi gustoase.

Ingrediente pentru patru rulouri: piept de pui - două bucăţi întregi, fasonate - am tăiat urmele de grăsime şi de os pe care le-am găsit pe la margini şi am despicat diecare piept în două bucăţi; marinata: usturoi verde - un fir; ceapă verde - un fir; boabe de piper roşu - 5; ulei de măsline - o liungură; sos de soia - două linguriţe; salsa - roşii gustoase - vreo patru-cinci; ardei capia - o bucată; usturoi verde - 3 fire; ceapă verde - 3 fire; ulei de măsline - o lingură; ulei de porumb - două linguriţe; sare, piper. Opţional: ardei iute.

Pasul 1. Am bătut jumătăţile de piept de pui între straturid e folie de plastic. aproape le-am dublat dimensiunea, având grijă să nu le găuresc sau să le rup. Am aprins cuptorul.

Pasul 2. Am pus toate ingredientele pentru marinată în mojar şi le-am zdrobit până le-am trasnformat într-o pastă destul de fluidă.

Pasul 3. Am uns bucăţile de piept de pui cu marinata folosind o pensulă pe care o utilizez doar în bucătărie. Am pus pieptul de pui pe o farfurie, am acoperit cu folie de plastic şi am pus farfuria în frigider cât m-am ocupat de salsa. În acest răstimp, aromele marinatei au timp să intre în carne.

Pasul 4. Am ales legumele cele mai proaspete şi mai sănătoase pentru salsa. Am avut noroc să găsesc la o tarabă de pe 13 Septembrie nişte roşii absolut fabuloase! Gustoase, mai mari decât clasicele cherry, dar tot pe ciorchine. Puţin ţuguiată către capătul de jos. O minunăţie. Am spălat şi am curăţat toate legumele.

Pasul 5. Am tocat mărunt ceapa, usturoiul, ardeiul capia şi roşiile. E bine să aveţi un cuţit bine ascuţit pentru treaba asta. Dacă nu reuşiţi întotdeauna să le mărunţiţi suficient cu mişcarea clasică a cuţitului (înainte şi înapoi, de sus în jos), puteţi oricând să vă folosiţi ambele mâini: ţineţi cuţitul de mâner cu mâna dreaptă şi de vârf, din partea de sus, cu mâna stângă. Ţineţi-l paralel cu linia corpului şi "ghilotinaţi" de sus în jos legumele de pe tocător. Nu vă recomand să folosiţi la tăiatul legumelor moi (ca acestea) un cuţit cu lamă zimţată, ci unul clasic, "al bucătarului", cu lama lată şi bine ascuţită.

Pasul 6. Am amestecat repede legumele cu cele două feluri de ulei, am dres de sare (nu prea multă, marinata e deja sărată de la sosul de soia!) şi am început să întind mici cantităţi de salsa pe suprafaţa bucăţilor de piept de pui. Cu grijă, dacă e prea multă compoziţie, vă va fi mult mai gtreu să rulaţi după aceea.

Pasul 7. Am rulat strâns fiecare bucată de piept de pui umplută cu salsa şi le-am legat strâns cu bucăţi de sfoară udate în prealabil. Nu vă pot da o metodă anume pentru a lega pieptul de pui. Important e să le legaţi strâns. Cum? Treaba voastră! :)

Pasul 8. Am pus toate cele patru rulouri într-un vas termorezistent uns cu puţin ulei de măsline. Am pus restul de salsa deasupra, distribuit pe toate rulourile. Am pus tava în cuptorul încins şi am copt totul aproximativ 40 de minute la foc mediu spre puternic. Din când în când, am adunat cu lingura sos din vas (o nebunie curată!) şi l-am turnat peste rulouri.

Victorie! Legumele din interior s-au păstrat moi şi gustoase, iar carnea a tras din seva lor şi din aromele cu care o combinasem în marinată şi în salsa. Carne fragedă, umedă, rozalie şi gustoasă. Salsa de deasupra s-a rumenit puţin, iar sosul care a rămas în vasul de sticlă s-a aşezat confortabil în interiorul rulourilor, după ce le-am desfăcut sforile şi le-am tăiat transversal. Garnitură? Fiţi serioşi! Cine a mai avut timp sau nevoie de aşa ceva? :)

Nimeni nu se naste invatat. Cumpara o carte culinara din stocul BuyBooks.ro, si se va expedia cel tarziu maine.

7

RSS Comentarii
  1. 1
    Ce bine c-am mancat inainte de ma apuca de "rasfoit" internetul; n-am salivat numai un pic! :))
  2. 2
    Am avut placerea de a le savura cu propriile papile gustative si... ce pot sa spun? :)

    Copo strikes again! Geniale!
  3. 3
    E clar, suntem vecini! Tocmai am cumparat un kilogram din rosiile alea minunate, acum sa vad ce fac cu ele :)
  4. 4
    reteta mi se pare geniala..maine o incerc si eu si cu siguranta o sa iasa ceva demential.
  5. 5
    Ana-Maria, sper să-ţi placă şi gustul, consistenţa şi textura lor. Dacă le faci, poate ne spui cum ţi s-au părut. Spor!
  6. 6
    Sfoara cu care au fost legate rulourile nu impiedica la mestecat ? ;)
  7. 7
    Nu ştiu...verifică şi tu :)


ULTIMELE COMENTARII

  • Vali la postul
    ESCALOP DE CURCAN CU CIUPERCI
    Hello again, inca mai gatesc reteta aceasta ... nu m-am specializat, dar iese la fel de bu(...)
  • CATI la postul
    CE GĂTESC DE CRĂCIUN?
    mie sincer nu imi place nici mincarea cu naut rata nici atat:altcv merge de craciun un coc(...)
  • Alexa la postul
    PULPE DE CURCAN LA CUPTOR
    Mulțam pt.idee, nu e rea deloc. poftă bună celor care gătesc...(...)
  • bogdan la postul
    Newsletter
    salut, bravo felicitari pentru treaba pe care o faci si eu fac acelasi lucru cu foarte mar(...)
  • Nusica la postul
    PÂINEA DE CASĂ DE PE 1 IANUARIE
    @karinna050 : mie mi-a iesit painea foarte tare,sa incerca asa cum ai spu,o las in tava si(...)

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »