Vă place ţelina? Nici mie :) Adică îmi place în crema de legume şi în salată, proaspăt rasă şi scursă bine. Mai rar mă dau în vânt după ţelină coaptă, fiartă sau altfel "înmuiată". Aş mânca oricând felii crude de ţelină, dar de multe ori mi-e lene s-o curăţ şi s-o arunc în geantă, lângă laptop. Şi de-aici mi-am dat seama că sunt unele lucruri bune de mâncat, sănătoase şi fericite pentru organism, pe care e nevoie să le pui într-o anume combinaţie ca să fie mai apetisante şi mai tentante. De data asta cred că mi-a ieşit.

Ingrediente pentru două porţii: rădăcină de ţelină proaspătă - aprox. 200 g. Dar ţelină bună, micuţă, din vreo grădină autentică, nu "craniile" pe care le găsim peste tot. Astea mari, după ce că sunt de multe ori umflate cu pompe chimice, mai sunt şi greu de curăţat şi mai au şi o consistenţă aproape lemnoasă. Căutaţi ţelină în piaţă, cu coaja netedă şi curată, deschisă la culoare, care miroase a grădină. Apoi: orez bun, cu bob lung - o ceaşcă. Poate mai luaţi o pauză de la orezul "parboiled", căruia eu unul chiar nu-i înţeleg menirea. Orezul e treabă serioasă, cu nutrienţi deştepţi. De ce l-aş cumpăra după ce a fost deja trecut prin procesare termică şi după ce a pierdut deja o grămadă de esenţe bune? Apoi: doi căţei de usturoi, o legătură de ceapă verde, o cutie mică de ton file (de preferat în apă, nu în ulei, dar oricum îl scurgeţi), o jumătate de ardei iute roşu; trei linguri de ulei de măsline; sare, piper proaspăt zdrobit.

Pasul 1. Am clătit orezul şi l-am pus la fiert. Eu tot orez jasmine chinezesc de la Mama China folosesc, că tare-mi place. Aşa că l-am pus în apă multă şi am ales varianta asemănătoare fierberii pastelor. Ca să fiu sigur că oricum nu seacă şi nu depăşesc nivelul de consistenţă pe care-l voiam. Adică bob cu bob, al dente, uşor de răcit după fierbere. L-am verificat din când în când şi l-am oprit din fierbere exact când a fost momentul. L-am scurs bine, l-am trecut prin apă rece şi l-am lăsat de capul lui.

Pasul 2. Am curăţat ţelina şi am spălat-o. Am tăiat rondele nu prea groase. Am curăţat şi unul dintre cei doi căţei de usturoi şi l-am tăiat fin. Am încălzit o lingură de ulei de măsline în tigaia bine încinsă şi am rumenit câteva minute feliile de ţelină pe ambele părţi împreună cu feliile subţiri de usturoi. La foc nu prea puternic, ca să nu se ardă usturoiul. Le-am pus apoi pe hârtie absorbantă, să se scurgă.

Pasul 3. Am curăţat apoi ceapa verde, celălalt căţel de usturoi şi jumătate de ardei iute roşu. Le-am tocat mărunt şi le-am sotat cu alte două linguri de ulei şi două linguri de apă. Doar cât şi-au înviorat culorile şi s-au înmuiat puţin. De ce am mai adăugat ulei? Pentru că orezul absoarbe şi are nevoie de ulei, să nu se lipească de tigaie.

Pasul 4. Am pus orezul răcit în tigaie şi, pe foc puternic, l-am alergat cu spatula de lemn până ce a căpătat o culoare uşor gălbuie, s-a rumenit puţin şi s-a împrietenit uniform cu celelalte arome. Am dres gustul de sare şi piper.

Pasul 5. Am scurs tonul din conservă şi l-am pus peste orez. Am avut grijă să desfac cât de cât file-urile de ton, să distribui carnea în tot orezul, dar nici să-l sfărâm complet. Tonul din conservă e bun când rămâne în bucăţi, nu când se transformă în urme fine. Toată treaba asta să fi durat vreo cinci minute, până ce orezul s-a îmbogăţit şi cu aroma de peşte bun.

Pasul 6. Într-un vas de sticlă termorezistentă am pus întâi un strat de orez prăjit, apoi feliile de ţelină rumenă şi apoi din nou orez. Aproape tot, având în vedere că am vămuit vreo două linguri, de poftă. Am ţinut vasul în cuptorul preîncălzit vreme de un sfert de oră, la foc puternic, adică până s-a rumenit puţin, iar feliile de ţelină au primit din savoarea amestecului cu orez.

A fost bun? Eu aşa zic. Mai ales pentru că feliile de ţelină nu s-au înmuiat de tot, s-au pătruns doar cât să nu rămână tari şi crude, dar păstrând o parte din consistenţa lor proaspătă.