Sau, mai bine zis, spanac cu cremă. Sau Spanac cremos, dar asta fără a presupune că am transformat spanacul într-o pastă cremoasă... Ufff... uneori mi-aş dori să pot scrie titluri de vreo şase rânduri, în încercarea de a spune totul chiar din primul moment :) Nu-mi spuneţi că nu vi s-a întâmplat şi vouă. O denumire corectă şi mult mai apropiată de ceea ce este, de fapt, povestea de mai jos ar putea fi "Spanac cu sos alb pe bază de amidon de porumb". Deloc banal, suficient de gustos şi foarte ingenios pe post de răspuns la o posibilă întrebare: cum pot pregăti spanacul altfel decât crud sau înăbuşit în varianta clasică.

Ingrediente pentru două porţii: spanac proaspăt (eu am folosit "baby spinach") - aproximativ o jumătate de kilogram; amidon de porumb - o linguriţă; smântână dulce (light, 15% grăsime) - 100 ml; unt - 50 g (un sfert de pachet, varianta cu mai puţină grăsime); lapte - 300 ml; sare; tarhon proaspăt (opţional).

Spanacul. Cu el, treaba merge uşor de fiecare dată. Dacă folosiţi spanac tânăr, preambalat, trebuie doar spălat bine în apă rece, curgătoare, într-o strecurătoare cu găuri mai mari. Dacă folosiţi spanac matur (în sezoanele lui), probabil că va trebui să rupeţi cozile mai viguroase şi să-l spălaţi mai serios.

Am pus apă multă la fiert, într-o oală. Am dat apa în clocot, am pus puţină sare, apa a fiert din nou, am stins focul şi am pus spanacul la opărit. Pe cel tânăr (baby) doar l-am scufundat şi l-am scos imediat. Pe cel matur ar fi bine să-l lăsaţi măcar un minut sau două în apa fierbinte. L-am scos din apă cu o spumieră şi l-am lăsat să se răcorească.

Crema. Pasul 1. Am topit untul în tigaia antiaderentă, la foc foarte mic, ca să nu fiarbă, să nu se ardă, să nu-şi schimbe culoarea.

Pasul 2. Am pus amidonul. Care e treaba cu amidonul? E o făină mult mai deşteaptă şi mai spornică. O linguriţă de amidon face cât vreo două linguri zdravene de făină din punctul de vedere al "rântaşului" obţinut, iar din punctul de vedere al efectelor nutritive negative stă mult mai bine decât sora lui mai grosieră. O singură linguriţă de amidon a transformat compoziţia din tigaie într-o pastă destul de densă peste care am pus smântâna lichidă. Cu focul stins.

Pasul 3. Am amestecat bine şi am început să desfac pasta din tigaie cu laptele dulce. Exact ca în cazul unui bechamel obişnuit. Trebuie amestecat cu grijă, desfăcând toate cocoloaşele care au apărut atunci când am pus smântâna peste amestecul de unt topit şi amidon. Dacă faceţi o cantitate mai mare, vă recomand să folosiţi o cratiţă pentru sosuri, în care să puteţi amesteca bine cu un tel metalic. Am pus lapte până ce totul a devenit de consistenţa unei smântâni mai groase. Am pus sare şi piper proaspăt măcinat până i-am dibuit gustul perfect. La acest moment puteţi adăuga frunzele proaspete de tarhon dacă aveţi şi dacă vă place. Sunt convins că şi busuiocul e ok în această combinaţie.

Am scos spanacul din castron, l-am pus pe tocător şi l-am tăiat grosier. Apoi l-am pus în tigaie şi l-am amestecat bine cu sosul alb. Am ţinut totul pe foc mic încă un minut, până ce totul mai avea puţin şi fierbea cu bule mici. Consistenţa nu trebuie să fie apoasă, ci mai degrabă cremoasă, spanacul să se integreze în toată cantitatea de sos şi totul să fie uşor cleios, dar nu ca o ciulama. Sunt convins că aici s-ar potrivi mai multe tipuri de mirodenii uşoare, dar pentru că e prima oară când fac crema de spanac, am vrut să-i aflu gustul de bază.

Multe nuanţe în paragraful de mai sus, nu-i aşa? Tot ce vă pot spune este că am descoperit o poveste interesantă cu ocazia asta, în primul rând ca alternativă de preparare a spanacului. Se spune despre "Spinach Cream" că este una dintre cele mai cerute garnituri în multe restaurante populare din Statele Unite. Eu zic că merge perfect şi ca atare, pe post de aperitiv cald sau chiar de fel principal uşor.