Fenicul. Finochio. Fennel. Fenouil. Unii ar spune că seamănă cu o ceapă, dar nu-i. Alţii vor spune că are gust de medicament şi nu sunt foarte departe de adevăr. Cei mai mulţi probabil că vor spune că în România e mai rar folosit. Şi asta e adevărat. Îmi place aroma de fenicul proaspăt în garniturile pentru friptură, gustul lui oarecum neaşteptat pentru fructul bulbos, stratificat, alb-verzui. Sunt convins că pentru mulţi nu e o noutate, dar şi că unii, destui, l-au tratat până acum cu respectul cuvenit lucrurilor pe care nu le cunosc. Acum l-am folosit într-o salată care, pe undeva îi este dedicată.

Ingrediente pentru o porţie destul de mare: fenicul - o bucată întreagă, fără tulpini; mozzarella - vreo zece "perle" sau câteva felii; roşii cherry - vreo cinci-şase bucăţi; castravete - 3-4 centimetri; ceapă roşie lunguiaţă - o bucată mică; o lingură de verdeaţă tocată (eu am avut tarhon proaspăt); ulei de măsline, sare, oţet aromatizat, zahăr brun; opţional - câteva miezuri de nucă (eu am avut nuci pecan, un gust puţin diferit faţă de nucile obişnuite).

Pasul 1. Am spălat bine bulbul de fenicul. Am început să-l tai dinspre rădăcină, în felii subţiri. Am aruncat prima felie, care conţinea şi o bună parte din cotor. Am continuat să tai felii subţiri, pe care apoi le-am tăiat în jumătăţi. Structura bulbului de fenicul este asemănătoare cepei, numai că deţine doar câteva straturi. Pe măsură ce tăiaţi, feliile se vor desprinde în fâşii. Am tăiat până aproape de tulpinile aeriene. Am "frunzărit" feliile de fenicul pentru a le desprinde unele de altele.

Pasul 2. Am tăiat guguloaiele de mozzarella în jumătăţi. Am tăiat castravetele în felii subţiri. Am tăiat roşiile în patru. Am tăiat ceapa în beţişoare, pe lung, ca să le găsesc mai uşor în salată. Am lăsat nucile întregi şi am tăiat nu prea fin tarhonul. Am pus totul, la grămadă, într-un castron încăpător, în care să am loc să amestec bine. Am trântit şi nucile deasupra.

Pasul 3. Într-un borcan cu capac înşurubabil, am pus două linguri de ulei de măsline, o lingură de oţet aromat (am pus oţet din roşii uscate, dar orice alt aceto balsamico roşu e la fel de bun), un vârf de linguriţă de sare şi unul de zahăr brun. Am închis borcanul şi am amestecat bine, până s-au topit sarea şi zahărul. Am turnat dressingul peste ingredientele din castron şi am amestecat bine, dar cu grijă să nu scot prea mult suc din roşiile tăiate.

Desigur, întâlnirea aromei de fenicul cu blândeţea mozzarellei şi cu prospeţimea legumelor a fost un motiv de fericire şi pentru ele, şi pentru mine :) Peste toate cele, tarhonul a asigurat nota finală şi destul de sofisticată a gustului. Socotelile sunt destul de simple. Un fruct de fenicul e aproximativ şase-şapte lei prin magazinele din Bucureşti, e de găsit în secţiunile cu fructe şi legume proaspete. Mai pune până la zece lei aportul altor ingrediente şi cam astea ar fi costurile.

Despre fenicul vă mai pot spune că stă foarte bine proaspăt, într-un sandwich cu carne de pui, vită sau porc, dându-i o aromă nobilă, oarecum medicinală. Se foloseşte şi preparat, fiert, înăbuşit sau la cuptor, de cele mai multe ori ca garnitură pentru carne. Foarte rar l-am văzut lângă peşte, dar... totul până la proba contrarie :)