PIEPT DE PUI ŞI ROŞII CU PESTO COAPTE ÎN CUPTOR

15 Ianuarie 2010 9:52 Printează fără poze:

PIEPT DE PUI ŞI ROŞII CU PESTO COAPTE ÎN CUPTOR

Pesto. Un fel de "elixir" plin de arome, uşor de făcut în casă, capabil să dea tonul general în foarte multe alcătuiri gastronomice rapide. Nu ştiu dacă v-am mai spus sau dacă aţi aflat de pe altundeva, dar pesto devine cu adevărat bun după câteva săptămâni de stat în frigider, bine închis într-un borcan "cu şurub". Mi-am adus aminte de un astfel de borcănel conţinând un pesto de rucola pe care l-am făcut cu mai multă vreme în urmă. Un pesto în care pusesem miezuri de seminţe de floarea soarelui şi de dovleac. În jurul lui am creat ceea ce urmează.

Ingrediente pentru două porţii: piept de pui - o bucată întreagă; roşii proaspete, gustoase - 4 bucăţi, nu prea mari; un ardei iute; sos pesto - două linguriţe; frunze tinere de rucola - două mâini; oţet aromat - două linguri; ulei de măsline - două linguri.

Pasul 1. Am spălat pieptul de pui, l-am scurs şi l-am tăiat pe lung, în două. Am spălat roşiile şi le-am tăiat în jumătăţi. Am despicat ardeiul iute pe lung şi am scos seminţele. Am spălat frunzele de rucola într-o strecurătoare şi le-am lăsat să se scurgă bine.

Pasul 2. Am pus sosul pesto într-un castron şi l-am amestecat cu oţetul şi cu uleiul. Pentru a-l "desface puţin şi pentru a-i împrospăta aroma. La sfârşitul anului trecut am primit o sticluţă magică: oţet de roşii uscate la soare. O reală delicatesă luată de la Delicateria. Este absolut senzaţional, dar oţetul balsamic obişnuit este perfect dacă nu v-aţi avântat deja către cel de roşii.

Pasul 3. Am aprins focul la cuptor. Cu o pensulă de bucătărie am uns cu pesto cele două bucăţi de piept de pui. La fel am făcut şi cu "emisferele" de roşii, apoi cu ardeiul iute.

Pasul 4. Am pus o coală de hârtie de copt pe fundul unei tăvi pentru aragaz nu prea adânci şi am aşezat puiul, roşiile şi ardeiul iute destul de răsfirate. am pus tava în cuptor la foc puternic zece minute, apoi am micşorat focul şi am mai lăsat un sfert de oră. Curând, aromele de legume coapte au năvălit prin gurile de aerisire ale cuptorului, mirosuri potenţate de sosul pesto care se încălzise şi el.

În timpul coacerii, sosul pesto a pătruns lasciv în intimitatea porilor pieptului de pui, în aroma acrişoară a roşiilor şi în consistenţa biruită de căldură a ardeiului iute. Arome verzi, electrice, care au devenit gusturi diferite, fără a uniformiza preparatul final. Fiecare dintre cele trei ingrediente din cuptor au primit gustul de pesto în mod diferit. Când totul a fost copt, pieptul de pui pătruns fără a se usca, roşiile înmuiate cât să rămână întregi, ardeiul moale cât să-l culegi cu linguriţa de pe coajă, am purces la aşezarea lor pe farfurie.

Am lăsat totul să se răcorească cinci minute după ce am scos tava din cuptor. Am tăiat pieptul de pui în fâşii groase, roşiile în sferturi şi ardeiul iute în fâşii lungi. Am pus întâi o parte din frunzele de rucola pe farfurie, apoi câteva fâşii de pui combinate cu sferturile de roşie. Bucăţelele de ardei iute deasupra, mângâind puiul şi roşiile cu unduiala lor molatecă. Am mai amestecat puţin în restul de pesto din castron şi l-am pus din loc în loc, în farfurie. Am amestecat uşor, cât să nu distrug roşiile. Pe fundul farfuriei s-a format un amestec amsolut fabulos din zeamă scursă din roşiile coapte, sos pesto şi ardei iute, un fel de punct vamal pentru bucăţelele de pui prinse în furculiţă, amestecate cu frunze de rucola şi fragmente de roşie coaptă. Minunat!

Cât să fi durat totul? Pregătirea ingredientelor să fi fost vreo cinci sau şapte minute. La cuptor vreo douăzeci şi cinci de minute, finalul - alte zece (cu tot cu cele cinci minute de "odihnă"). Adică vreo 40 de minute cu totul. Dacă socotesc cele două linguriţe de sos pesto la un 1.5 RON, pieptul de pui la aproximativ 8 RON, roşiile la 2 şi ardeiul la 50 de bani, se cheamă că o porţie a costat în jur de 6 lei.

Nimeni nu se naste invatat. Cumpara o carte culinara din stocul BuyBooks.ro, si se va expedia cel tarziu maine.

16

RSS Comentarii
  1. 1
    Delicios! Mi-e ciuda ca nu pot face si eu pesto in casa pentru ca nu am robot (e un must avand in vedere ca m-am apucat serios de gatit :)

    Am incercat aseara reteta ta de penne cu mandarine si prosciutto. A fost un real succes, ai mei au zis ca este divin gustul. Am avut o singura problema insa rezolvata rapid: mandarinele mele au fost niste minole cu pielita tare si cu multi samburi, drept pentru care dupa ce le-am storcit in tigaie cu lingura am trecut tot sosul printr-o sita sa ramana in urma pielitele imposibile. Reteta ta a fost la concurenta cu o reteta de paste (tot penne au fost) cu ceapa caramelizata, blue cheese si nuca. Desi si asta a fost super (si ti-o recomand cu caldura, dar poate cu niste mici fusili in loc de penne) a ta a luat locul 1!
  2. 2
    Arata fffff delicios, voi incerca si eu!
    Mai ales ca sunt fan pesto!!!
    ionescu teodora Răspunde-i
  3. 3
    Denisa, e drept, mea culpa, ar fi trebuit să spun că mandarinele sau minolele trebuie să fie din cele zemoase şi cu pieliţa cât mai subţire. Eu am avut noroc la capitolul ăsta. Mă bucur că au ieşit bine :) Sună interesantă povestea cuceapa caramelizată, deşi îmi cam dă cu radical lângă blue cheese... Verific .) Merci!
  4. 4
    Teodora, să încerci neapărat. Şi dacă poţi face pesto în casă, nu pot decât să te încurajez să nu cumperi din cel gata făcut. Chiar dacă nici acela nu e rău :)
  5. 5
    Asa imi dadea si mie dar era prea simpla sa nu o incerc. Si mie personal mi-a placut foarte mult combinatia asta neasteptata.
  6. 6
    Poate e bine sa precizez, ceapa rosie caramelizata cu zahar si otet balsamic.
  7. 7
    Arata absolut delicios, maine seara mai fac un pas spre salvarea casniciei:)) cu reteta asta noua.
    Intrebare... pentru pesto trebuie musai rucola?
  8. 8
    GB, sigur NU! Eu mă joc, experimentez, nu e musai să faci ca mine. Musai pentru pesto: o mână bună de frunze de busuioc proaspăt, două linguri de parmezan ras, un căţel de usturoi, 100 ml de ulei de măsline, două linguri de suc de lămâie şi sare. Nu strică o lingură de seminţe de pin, dar le poţi înlocui cu alte miezuri de seminţe, ba şi mai bine cu nuci caju (cashew) sau macadamia. Dacă nu găseşti busuioc, fă cu rucola şi invers. Sau: cumperi pesto gata făcut. Găseşti şi verde, şi roşu în borcane mici, în foarte multe locuri.
  9. 9
    Merci mult. Atat pentru pont cat si pentru ca in sfarsit ( de cca 2 saptamani) am gasit un site de pe care chiar merita sa incerc retete... atat ca timp de preparare cat mai ales pentru ca unele sunt spectaculos de bune.
    Iar pesto... fireste ca gasesc peste tot dar pana la urma niciun sos nu e ca ala proaspat facut in casa...
  10. 10
    Mă flatezi, GB :) E bine să ştii că eu nu le numesc reţete, sunt propriile mele încercări în bucătărie, pe care îndrăznesc să le propun şi altora. Cât despre pesto, desigur că te încurajez să "go the hard way" :)
  11. 11
    ce inseamna sos pesto?cum se face?exista mai multe feluri?cum se pastreaza dc se face in casa?
    multumesc
  12. 12
    Huber, sosul pesto e făcut de obicei din frunze de busuioc strivite cu blenderul împreună cu parmezan ras, usturoi, seminţe de pin sau alte seminţe decojite (floarea soarelui, dovleac) ori miezuri gen caju, sare, piper, ulei de măsline mai multicel, care-i reglează consistenţa. Trebuie să fie destuld e cremos. However, pesto se poate face în multe feluri, cu alte tipuri de frunze bune (rucola, spanac etc.) şi chiar cu roşii ori piure de roşii amestecat în mixul despre care ziceam mai sus. Dacă îl faci în casă, e bine să-l păstrezi la rece, în frigider, bine închis într-un borcănel cu capac înşurubat. E foarte bun după vreo trei săptămâni de stat în frigider. Îl găseşti şi în comerţ, în zona de sosuri, în borcănele de obicei mici.
    Mai găseşti şi aici câte ceva despre el:
    http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/01/12/salata-paste-pesto-facut-in-casa/
    sau
    http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/11/18/sote-de-morcovi-si-mazare-cu-pesto-de-post-si-piure-de-pastarnac/
  13. 13
    multumesc
    acum m-ai luminat
    o zi buna
  14. 14
    u2 :)
  15. 15
    super tare combinatia. Tocmai am terminat o portie din salata asta. E usoara si foarte potrivita pentru o cina usoara. Eu am adaugat putin sos de soia peste pieptul de pui inainte de a-l baga la cuptor si asta i-a intetit aroma :)
  16. 16
    Way to go, Liviu! Da, sosul de soia potenţează aroma pieptului de pui de fiecare dată. Bine-ai venit!


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »