Aşa cum vă spuneam şi în zilele prenergătoare "marii bubuieli", pentru Revelion ne-am fixat tare şi cu forţă în mai multe tipuri de vietăţi subacvatice. Unele de departe, din adâncuri, altele - mai de pe la suprafaţă. Nu voi insista asupra "reţetelor", dar pentru orice nelămurire vă aştept în comentarii. Pe scurt, despre cele câteva feluri pregătite în joacă.

SCOICI OBIŞNUITE. Le-am opărit întâi cu apă fierbinte şi sărată, după care le-am înăbuşit câteva minute bune (vreo 10) într-un fel de supă făcută cu mult ghimbir, ceapă verde, lemon grass, vin alb sec, sare, piper şi supă de pui fiartă bine, pe foc mic, cu vreo trei ore înainte. Am pus mai mult ghimbir decât data trecută pentru că le-am vrut ceva mai picante. Nu am pus niciun sos peste ele, dar am pus câte un castron cu zeama în care le-am înăbuşit pentru fiecare dintre cei de la masă. Să sorbiţi bine, zic :)

SOMON CU SALVIE LA CUPTOR. CU SOS OLANDEZ. Una dintre acele propuneri culinare care-şi spun tot secretul şi toate procedeele încă din numele de botez. Cotlete de somon groase de un deget şi ceva, batjocorite cu bucăţi de salvie proaspătă, sare şi un strop de ulei de măsline. Am făcut sosul cu doar câteva minute înainte să punem peştele pe masă şi n-am făcut rău deloc. Totul simplu ca bună ziua.

CALAMARI UMPLUŢI. Ăştia au fost vedeta nopţii. Am luat calamari destul de babani, cu peretele gros de o jumătate de centimetru. I-am opărit în apă cu sare, vreo zece minute. Nu i-am fiert. Am făcut umplutura din calamari mici, opăriţi şi tocaţi mărunt, ciuperci, ceapă verde, puţin usturoi, ghimbir, lemon grass, ulei de măsline, sare, piper şi o ceată de sosuri (sos de soia, sos de stridii, ulei de susan, pastă de curry verde) înăbuşite vreo 20 de minute în wok, apoi burduşite în calamari. Am lăsat lighioanele umplute vreo 40 de minute în cuptorul nu foarte fierbinte şi au fost minunaţi. Sosul a adunat toată nebunia aromelor şi s-a echilibrat de minune cu un orez prăjit, cu bobul lung. Sigur voi repeta povestea şi vă voi arăta pas cu pas ce şi cum.

Cam asta ar fi. Şi nu e rău deloc. Mai ales că am reuşit din nou să nu ne ghiftuim, să ne bucurăm de o cină târzie şi oarecum festivă fără a ne ridica de la masă cu senzaţia că am înghiţit un întreg continent. Dacă aveţi o reprezentare foarte "sătulă" asupra meselor de sărbători, merită să încercaţi asta măcar din când în când.