În 2009, pe 1 ianuarie, am făcut pentru prima dată un aluat de pâine. Şi de curiozitate, dar şi pentru că voiam să-mi încep anul gătind şi dorindu-mi să gătesc mult şi cu spor tot anul. N-am greşit nimic fundamental la acel aluat, doar că la final am avut vreo cinci-şase "chifle" tari ca piatra. Gustoase ele, în felul lor, dar puteai sparge capete de mamut cu ele. La fel mi s-a-ntâmplat şi prin toamnă, când colegii de la Bakemono le-au înfulecat fierbinţi, dar cu oarecare precauţie pentru propriile măsele greu puse la încercare. Puţin înainte de Crăciun am făcut primele pâini cât de cât mâncabile şi tot atunci am încercat şi variaţiuni cu măsline şi seminţe de dovleac. Dar la astea deja îl aveam complice pe Jamie Oliver, care m-a scos din nou din mica mare dilemă. Pe 1 ianuarie am făcut pâine bună.

Aluat pentru pâine. Pentru două pâini coapte în tavă de cozonac: făină albă - aproximativ 600 de grame (o lingură cu vârf are aproximativ 50 de grame) şi o cantitate suplimentară pentru frământat; drojdie proaspătă - un pachet de 25 de grame; sare grujoasă de mare - o jumătate de lingură; zahăr (de preferat neprocesat) - o lingură rasă; ulei de măsline - 50 ml (vreo patru-cinci linguri); apă călduţă - aprox. 400 ml.

Pasul 1. Într-un castron mare sau pe o suprafaţă curată şi destul de mare am pus făina, în care am presărat zahărul şi sarea. În mijlocul muntelui de făină am pus drojdia fărâmiţată şi jumătate din cantitatea de apă. Am început să amestec uşor, cu mâna, cu mişcări circulare, până s-a dizolvat toată drojdia. Am continuat să amestec aducând mici cantităţi de făină în centru şi formând aluatul. Când amestecul din mijloc a devenit cleios, am adăugat restul de apă şi am încorporat toată făina. Pe parcursul acestui proces, aluatul se va lipi destul de mult de mâna cu care amestecaţi. Ca să scăpaţi de el, presăraţi puţină făină pe mână şi continuaţi să amestecaţi. La final, consistenţa aluatului trebuie să fie tot cleioasă, dar să nu se lipească foarte mult de mână.

Pasul 2. Am presărat o cantitate mică de făină pe aluat şi pe suprafaţa de frământare şi a-nceput distracţia. Cu ambele mâini de data asta. Îmbrânceli, împunsături, încleştări obraznice, izbiri cu palma şi cu tot aluatul de masă, vreo 15 minute de frământat în care aluatul devine elastic, nu se mai lipeşte de mână sau de masa de lucru şi e pe drumul cel bun. Chiar dacă, în varianta lui, Jamie Oliver pune uleiul încă de la început, eu abia acum l-am adăugat. Am impresia că, în timpul frământării, uleiul intră mai bine în aluat, are timp să se absoarbă în cocă exact când aceasta este aproape gata să fie pusă la dospit. În plus, nu se va lipi de vasul în care va sta să crească.

Pasul 3. Am modelat coca în formă de minge şi am pus-o într-un vas mare, curat, să dospească. Aproximativ o oră, până şi-a dublat volumul. Într-un loc călduţ, dar nu fierbinte. Am acoperit vasul cu un prosop curat şi mi-am văzut de alte treburi, trăgând cu ochiul din când în când şi minunându-mă de ce frumos creştea. Am aprins şi cuptorul, ca să fie pregătit şi să se facă mai cald în bucătărie.

Pasul 4. Am scos coca din vas şi am luat-o iar la frământat, cu puţină făină, pentru a scoate tot aerul din ea. treaba asta contribuie foarte mult la frăgezimea de la final a pâinii coapte în cuptor. Şi iar ghionturi, şi iar palme, şi iar răsuciri şi presări în toate direcţiile. Vreo cinci minute sau, dacă vă place operaţiunea, ceva mai mult :) E un joc al agresivităţii şăgalnice şi al voluptăţii cu care strângi în palmă o coapsă de femeie dragă frământatul ăsta al pâinii. Probabil că de-asta avem noi, purtătorii de botoşei bleu, mai multă răbdare cu pregătitul aluatului pentru pâine :)

Pasul 5. Am împărţit aluatul în două cantităţi egale şi l-am modelat în formă lunguiaţă, de lungimea tăvilor în care urma să le coc. Am uns tăvile pe fund şi pe pereţi cu un strop de ulei de măsline şi am pus cele două bucăţi de aluat, pe fiecare în tava ei. Am acoperit tăvile cu şervete curate şi le-am pus din nou în locul în care ţinusem aluatul să crească prima oară. Această a doua etapă de dospire este cea mai importantă pentru ceea ce veţi numi "pâine" la final. Aluatul trebuie să crească în tavă pentru a avea o coajă subţire şi pentru a fi pufos după coacere. Aşa că am urmat sfatul lui Oliver şi nu m-am grăbit, am lăsat pâinea să crească în tavă încă aproximativ o oră, până şi-a dublat din nou dimensiunea. Pentru a evita accidentele cu aluat dând prea tare peste marginile tăvilor, nu puneţi prea mult. În tavă, coca crudă pentru pâine n-ar trebui să ocupe mai mult de o treime din adâncime. Mai bine să vă rămână cocă decât să explodeze mai târziu. Ţineţi cont de faptul că, în cuptor, pâinea va continua să crească.

Pasul 6. Am copt cele două pâini pe acelaşi "etaj" al cuptorului, la foc potrivit, având grijă să se coacă încet, uniform, să nu se rumenească prea tare înainte de a fi fost coaptă în interior. Pentru că am uns tăvile înainte, la final pâinile au ieşit foarte uşor din ele. Pentru şi mai multă precauţie, puteţi folosi şi hârtie de copt. Vă recomand să nu tăiaţi imediat din pâinile scoase din cuptor, asta chiar dacă ştiu că vă veţi abţine cu greu :) Împăturiţi fiecare pâine individual într-un prosop curat şi lăsaţi-le măcar un sfert de oră. Nu le împachetaţi în plastic pentru că vor transpira şi se vor uda. Nici în hârtie nu vă recomand să le îmbrobodiţi pentru că riscaţi să rămână coaja prea crocantă.

Cam asta ar fi povestea, în linii mari. Probabil că pâinea coaptă în casă reprezintă un challenge suficient de tentant pentru unii dintre voi. Dunt sigur că alţii au trecut deja prin experienţa asta şi sunt mai mult decât nerăbdător să le aud poveştile. Voi faceţi pâine în casă? Cum o faceţi? Care sunt amintirile voastre legate de pâinea pe care o făceau sau o fac în continuare părinţii sau rudele voastre? Sunt numai urechi! :)