Sau "pouched eggs", căci nici pe-astea nu le-am inventat noi, oricât de "româneşti" am zice noi că sunt. Ochiurile fierte în apă cu puţină sare nu sunt o noutate pentru voi. Despre "Eggs Bennedict" nici nu poate fi vorba în cele de mai jos, întrucât acelea sunt lucru greu (în sens dietetic) şi mult mai complicat (în sens culinar). Dacă lângă, pe şi pe sub ochiurile voastre fierte în apă nu există sos olandez, felii de şuncă (de pe spatele porcului, sic!), chifle cu unt şi, eventual, nişte cartofi, ciuciu Bennedict, dacă pot spune aşa... Şi pentru că sunt ferm convins că oricare dintre voi poate ticlui o poveste gustoasă, hai să facem un test: eu pun doar pozele, în ordinea corectă a lucrurilor. Voi, în commenturi, scrieţi pe scurt ce presupune fiecare pas al ochiurilor mele cu parmezan şi, desigur, adăugaţi propria contribuţie dacă e cazul. Mai pe la sfârşitul zilei, vin şi eu cu propria poveste. Ce ziceţi?
...Voi continua pledoaria pentru friptura de vacă bine făcută, amintindu-vă cele câteva principii de care ar fi bine să ţineţi seamă pentru a diminua cât mai mult şansele unei surprize neplăcute. Pe scurt: antricot din vacă tânără, de o culoare plăcută, cu tonuri de roşu nu prea închise; felii de antricot groase de maximum un deget, cu cât mai puţină grăsime; un grătar sau o tigaie grătar de preferabil din metal gros, foarte bine încins (dacă iese şi fum, e perfect); carnea adusă la temperatura camerei şi uscată de apa rămasă de la spălare, pentru a nu răci suprafaţa grătarului atunci când o puneţi la fript; fripte 2, 3, maximum 4 minute pe fiecare parte, în funcţie de cât de bine făcută o doriţi. Numai că accentul nu e pe friptură în povestea de mai jos, ci pe o garnitură cu sos şi legume de care eu aud din ce în ce mai rar: bame.
...În cazul în care v-aţi cam plictisit de eternele clătite cu "ceva" sau "cu altceva", rulate individual şi dispărute într-un timp reprezentând a zecea parte din timpul dedicat pregătirii lor, vă propun mai jos o versiune ceva mai "altfel", o variaţiune care e posibil să vă ajute să priviţi un desert banal dintr-o perspectivă ceva mai creativă. Sunt clătite cu umpluturi diferite, asamblate împreună şi tăiate rondele.
...Fenicul. Finochio. Fennel. Fenouil. Unii ar spune că seamănă cu o ceapă, dar nu-i. Alţii vor spune că are gust de medicament şi nu sunt foarte departe de adevăr. Cei mai mulţi probabil că vor spune că în România e mai rar folosit. Şi asta e adevărat. Îmi place aroma de fenicul proaspăt în garniturile pentru friptură, gustul lui oarecum neaşteptat pentru fructul bulbos, stratificat, alb-verzui. Sunt convins că pentru mulţi nu e o noutate, dar şi că unii, destui, l-au tratat până acum cu respectul cuvenit lucrurilor pe care nu le cunosc. Acum l-am folosit într-o salată care, pe undeva îi este dedicată.
...Aseară, la Radio Guerrilla, am povestit cu Petru Stratulat despre o cină rapidă, făcută cu lucruri bune şi uşor de pregătit. Dincolo de pretextul rubricii Drive In, (intervenţia mea din fiecare duminică seara, pe la şase fără douăzeci fix, la Guerrilla) al unei cine rapide pe care ascultătorii să o poată pregăti înainte de "festinul" unei noi săptămâni de lucru, somonul de aseară a fost o premieră pentru obiceiurile mele culinare. Nu pregătesc aproape niciodată peştele în tigaie. Fript sau la cuptor sunt cele două variante pe care le prefer oricând în defavoarea prăjelii. Dar de data asta zic eu că lucrurile au stat foarte bine şi aşa.
...Îmi doream de multă vreme să mă reîntâlnesc cu aceste simpatice delicii. În cele opt luni petrecute, în 2001, la bordul unui vas de croazieră cu care am plutit (oarecum în propria mea derivă la acea vreme) pe mai multe mări ale Estului îndepărtat, clasicele chifle aromate, cu gaură în mijloc, erau accesibile mai degrabă pasagerilor. Dar pentru că şi la brutăria de pe vas existau băieţi de treabă, făceam rost destul de des, la micul dejun, de simpaticele şi pufoasele pâinici găurite. Le-am făcut şi eu zilele trecute, ghidându-mă după procedeul clasic care le individualizează. Pentru că "bagels" nu sunt doar dospite şi coapte clasic, ci şi opărite puţin, în apă dulce şi parfumată, înainte de a fi puse în cuptor.
......sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între "afară" şi "înăuntru" care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine "fierbinte" are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori "apele" purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de "cap mare" :)
...Nu e prima dată când fac un quiche. Dacă veţi căuta în articolele precedente care vorbesc despre quiche, probabil vă veţi da seama sau vă veţi aduce aminte că nu e deloc o treabă complicată, ba chiar beneficiază de cele două mari avantaje după care se dă în vânt individul contemporan: e gata repede şi compoziţia poate conţine o mulţime de combinaţii de ingrediente. Quiche-ul e quiche dacă respectă două principii mari şi late: umplutura e pusă într-un aluat fraged sau din foietaj şi trebuie să fie "legată" cu un amestec de ouă şi smântână. Pe Smokey Robinson l-am văzut de curând într-o ediţie "American Idol" dedicată muzicii create în ultimele decade la legendarul Motown Records. Şi pentru că Smokey e un individ pe care eu îl preţuiesc tare, iar în quiche-ul de azi am pus ceva cărniţă afumată, am zis să-i dedic lui trebşoara asta :) Mai jos, explicaţii pas cu pas şi opt poze grăitoare.
...Ar fi păcat să vă vorbesc aici doar despre încercările cu happy end. Cum tot conţinutul acestor pagini este bazat exclusiv pe propriile mele încercări, e de la sine înţeles că uneori treburile nu ies perfect de la prima încercare. E drept că n-am făcut foarte des treaba asta, dar din când în când consider că e bine să vă descriu şi încercările mai puţin reuşite, exerciţii din care sunt convins că aveţi ocazia să învăţaţi şi voi şi, mai important, să evitaţi să repetaţi greşelile mele. Majoritatea "reţetelor" de ştiucă umplută de pe încă firavul internet de limbă română vorbesc despre aceiaşi paşi, despre aproximativ aceleaşi ingrediente. Citind mai multe astfel de povestioare, majoritatea reci şi depersonalizate, am avut în câteva rânduri impresia că fie sunt scrise de aceeaşi persoană, fie prea mulţi deţinători de site-uri culinare gătesc şi gândesc la fel. Am încercat altceva şi am ajuns la cu totul alte concluzii.
...Sunt foarte multe bucate pe care ajungem să le concepem doar din dorinţa de a crea o variaţiune, o alternativă la ceea ce am făcut sau am mâncat la masa altuia ori în restaurante. Alcătuiri ce răspund la veşnica întrebare: "Bine, dar eu ce fac cu astea?". Mi-am pus aceeaşi întrebare cu câteva zile în urmă, după ce luasem două pulpe inferioare de curcan gândind ambiguu că "le-oi găsi eu o întrebuinţare la un moment dat". Sigur că o supă sau / şi o friptură de curcan la cuptor ar fi întotdeauna un răspuns de "top of mind". Nici eu n-am fost foarte departe, dar garnitura poate fi o noutate.
...O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
SALATĂ "FINOCELLA" (CU FENICUL ŞI MOZZARELLA)