CÂRNAT LA CUPTOR CU MIX DE CARTOFI

29 Decembrie 2009 8:08 Printează fără poze:

CÂRNAT LA CUPTOR CU MIX DE CARTOFI

Am făcut zilele trecute jucărica asta şi am pus-o la păstru, în folderul cu "rezerve". Când vine vorba de cârnaţi, nu-i prăjesc aproape niciodată. Pe cei subţiri prefer să-i frig, pe cei groşi îi fac de obicei la cuptor. Asta după ce i-am mai trecut, în prealabil, printr-un proces simplu, un fel de "cură de slăbire". În povestea de mai jos îi veţi descoperi printre cuburi de cartof de două feluri şi alte două legume care la cuptor mie mi se par mult mai bune decât pregătite în alte feluri.

Ingrediente. Pentru două-patru porţii: cârnat de porc gros - două bucăţi mai lungi sau patru bucăţi de vreo 12-14 centimetri fiecare; cartofi albi - 8 bucăţi, medii; cartofi dulci - unul mare, lunguieţ, sau doi mai mici; ceapă roşie - patru bucăţi nu prea mari, cât mai lunguieţe; usturoi - 4 căţei mari, în coajă; sare, piper, coriandru, cardamom, două linguri de ulei de măsline, două linguri de oţet aromatizat.

Pregătirea cârnaţilor. I-am înţepat cu o furculiţă, în mai multe locuri. I-am pus la fiert într-o cratiţă cu apă care clocotea deja. I-am ţinut la fiert aproximativ un sfert de oră. În felul ăsta, mare parte din grăsimile în exces vor rămâne în apa în care fierb, iar cârnatul va deveni mai cărnos. Vă sugerez să alegeţi un cârnat bun, nu prea uscat, dar cu o proporţie de carne mai mare decât grăsimea şi zgârciurile. Sunt foarte potriviţi acei cârnaţi care conţin şi carne de vacă sau o cantitate mică de carne de oaie. Cu condiţia să nu conţină prea multă grăsime şi să nu-i ţineţi prea mult în apa clocotită, că riscaţi să nu mai rămână mare lucru după fierbere. Când am pus cârnaţii la fiert, am pornit şi focul în cuptor.

Pregătirea legumelor. Cât timp au fiert cârnaţii, am spălat bine cartofii albi şi cartoful dulce, cu apă călduţă. Nu i-am curăţat de coajă. Am ales cartofi albi cu coajă foarte subţire. Cartoful dulce oricum nu se prea lasă el fără coajă în general, aşa că n-au fost motive de invidie sau discordie în tavă. Am tăiat cartofii albi în sferturi, pe lung. Am tăiat cartofii dulci în cuburi destul de mari. Am crestat cepele roşii în patru, pe lung, dinspre codiţe spre centru, fără a desprinde cele patru sferturi. Am crăpat căţeii de usturoi în coajă, sub lama cuţitului. Le-am amestecat bine în tavă, am pus puţină sare, am măcinat piper negru, seminţe uscate de cardamom şi coriandru pisate în mojar (aprox. o jumătate de linguriţă de amestec), uleiul şi oţetul. Am amestecat bine, cu mâna.

Am scos cârnaţii din apa în care au fiert, i-am scurs bine, i-am crestat pe lat, în mai multe locuri şi i-am aşezat printre legumele din tavă.

Am ţinut totul la cuptor, la foc mic spre mediu, aproximativ o oră. Până când cartofii au fost copţi, iar cârnatul s-a uscat suficient, dar a rămas destul de suculent. Nu vă aşteptaţi să fi scăpat de toate grăsimile din cârnat în timpul fierberii, ci doar de o mare parte din ele. Restul s-au topit în cuptor, peste cartofi, dându-le aromă şi ajutându-i să se coacă mai repede. Oţetul aromatizat şi-a făcut treaba perfect, dând o tuşă de gust fructat, puţin acid, întregii istorioare.

Nimeni nu se naste invatat. Cumpara o carte culinara din stocul BuyBooks.ro, si se va expedia cel tarziu maine.

2

RSS Comentarii
  1. 1
    de ce nu ai curatat de coaja ceapa si usturoiul?este vre-un secret?
  2. 2
    Sanyi, nu e niciun secret, dar ceapa şi usturoiul coapte în coajă, ca şi alte legume coapte în coajă, se bucură de o aromă aparte şi nici nu se amestecă prea tare cu celelalte ingrediente din tavă. Gustul e puţin afumat, miezul împrumutând din aroma de "coajă coaptă". În plus, ambele fiind destul de moi, se pot "topi" printre cartofi etc. Ceea ce nu se întâmplă când le păstrezi în coajă.

SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

EDITORIALUL LUI COPOLOVICI

SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »