Ce înseamnă în cazul ăsta "foarte rapidă"? Vreo zece minute. Deşi aş fi putut să-i spun "Salată de ton cu o singură mână", dar mi-a fost teamă că unii ar putea înţelege că tonul meu era ciung :) Nu, cu o singură mână am făcut salata asta. Cu stânga, pentru că dreapta era ocupată cu aparatul foto :)
Ingrediente. Ton file (nu fulgi! nu "flakes"! nu "mărunţit"!) din conservă; salată iceberg - 3-4 foi; măsline negre - câteva; ceapă roşie - o jumătate; ardei iute - un strop; ulei de măsline - 3 linguri; sare; suc de lămâie - 2 linguri.
Aş putea să mă opresc din scris şi să las doar imaginile să vorbească, dar...
Pasul 1. Am spălat, uscat şi tăiat salata. Iceberg pentru că e crocantă şi bună.
Pasul 2. Am pus măslinele cu o mişcare sigură, din încheietura mâinii stângi :)
Pasul 3. Am împrăştiat cu sânge rece rondelele de ceapă tăiate înainte de a mă apuca de această complicată chestie.
Pasul 4. Am adăugat bucăţile de ton, scurse de lichidul din conservă.
Pasul 5. Am pus câteva fărâme de ardei iute uscat, ulei de măsline şi suc de lămâie. Cu ultimele puteri, am amestecat totul.
Laborios, nu-i aşa? :)
Socoteli. Timp: maximum 10 minute. Bani: aprox. 4.5 RON pentru toată salata.







8comentarii
RSS Comentarii01.11.10
02:01
01.11.10
03:01
02.10.10
02:02
02.10.10
03:02
02.10.10
03:02
02.10.10
03:02
02.10.10
03:02
02.10.10
04:02