RAŢĂ PE VARZĂ

2 Decembrie 2009 15:00 Printează fără poze:

RAŢĂ PE VARZĂ

Pentru că weekendul trecut am făcut felul unei măcănitoare în primul rând cu gândul la pieptul de raţă flambat în coniac şi pentru că nu m-am îndurat să congelez restul orătaniei, am porţionat-o, am fiert-o o oră la foc mic şi am măritat-o cu o varză dulce, proaspătă, într-un fel cu totul şi cu totul simplu. Atenţie! E chiar raţă PE varză şi veţi vedea mai departe de ce e diferită de raţa CU varză, confuzie căreia, uneori din neştiinţă sau din grabă, suntem tentaţi să-i picăm pradă.

Ingrediente. Pentru 4-6 porţii: pulpele, aripile şi spatele unei raţe nu prea mari; ardei gras - o bucată; ceapă obişnuită - o bucată; ardei iute - o bucată; ceapă verde - trei fire; slană afumată - 100 g; varză - o varză medie, 700 g-1 kg; supă de raţă - 1 litru, sare, piper.

Povestea începe direct de la prepararea verzei pentru că, înainte de asta, aşa cum vă spuneam, am porţionat raţa şi am pus-o la fiert acoperită de apă, într-o oală încăpătoare. Am fiert-o la foc mic, cu o ceapă, fără sare sau alte legume, cu capacul pe oală, aproximativ o oră şi jumătate.

Pasul 1. Am curăţat ardeii, ceapa şi firele de ceapă verde.

Pasul 2. Am tocat legumele destul de mărunt. La fel şi bucăţica de slănină afumată.

Pasul 3. Am tăiat varza cât de fin m-am priceput.

Pasul 4. Am călit legumele câteva minute, într-o tigaie încinsă, în grăsimea lăsată de slănina afumată. Nu prea mult, doar cât să se înmoaie puţin şi să lase lighid în tigaie.

Pasul 5. Am mutat conţinutul tigăii într-o tavă încăpătoare, în care urma să pun varza la cuptor. Am adăugat varza în tavă şi am călit-o câteva minute, amestecând, având grijă ca toate celelalte ingrediente să se deistribuie în toată cantitatea de varză. Înainte de a pune tava în cuptor, am pus supa de raţă, am dres de sare şi piper şi am amestecat din nou.

Pasul 6. Am pus deasupra bucăţile de raţă fiartă şi am pus tava la cuptor vreme de aproximativ o oră, la foc mediu, până ce lichidul din tavă a scăzut bine şi bucăţile de raţă s-au rumenit.

De ce "raţă PE varză"? Pentru că: 1. am scăzut varza în supă de raţă şi 2. pentru că am copt raţa împreună cu varza. Diferenţa mare este că, în multe alte cazuri, raţa şi varza se întâlnesc pentru prima oară direct în farfurie, fără a se fi văzut una pe cealaltă la faţă până atunci.

Socoteli: timp - aprox. două ore şi jumătate; bani: aprox. 7.5 RON / porţie.

Nimeni nu se naste invatat. Cumpara o carte culinara din stocul BuyBooks.ro, si se va expedia cel tarziu maine.

2

RSS Comentarii
  1. 1
    astea da retete mai ales cand nu esti in tara ,si vrei sa mananci romaneste
    toate cele bune si sarbatori fericite
    Cu stima LUCIAN, RIMINI ,ITALIA
  2. 2
    Lucian, n-aș băga mâna în foc că e chiar o rețetă foarte românească, dar dacă găsești acolo tot ce/ți trebuie și dacă povestea mea te ajută s-o "comiţi", apăi...s-o comiţi bine! :) Bine-ai venit!

SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

EDITORIALUL LUI COPOLOVICI

SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »