Cred că prima oară am pus gura pe scoici pe la cinci sau şase ani. Dintr-un borcănel minuscul, parte dintr-un "pachet din străinătate", un concept la mare preţ pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai ţin minte ce gust aveau, dar ştiu sigur că era o aromă cu totul nouă, interesantă. Au ajuns într-o ciulama şi ăsta a fost multă vreme singurul fel în care mi le-am închipuit şi la care mă gândeam atunci când spuneam "mi-e poftă de nişte scoici".

Mai apoi, vorba cântecului, "am crescut flăcăiandru" şi am aflat că, dacă nu le iei de unde trebuie, scoicile pot fi pline de nisip care scârţâie între dinţi. În plus, n-am prea înţeles de ce imaginaţia culinară ne limitează la treburi clasice, cu scoici pane, cu sos de maioneză şi ketchup. Ia să vedem: scoicile au, de la mama natură, colesterol cât pentru un întreg regimet de luptători K1. Amestecul pentru pane e cu făină şi ouă, apoi scoica tăvălită prin aluat lichid e prăjită în baie de ulei. După care vine amestecul de maioneză, usturoi etc. Oare ce anume din tot acest proces califică midia ca pe un afrodisiac puternic? Pe termen lung, mie-mi sună a "moartea pasiunii".

Fac scoicile cât mai naturale, cât mai puţin preparate, doar cât să fie pătrunse şi aromate, mai degrabă aburite decât fierte sănătos. Ca în scurta poveste de mai jos. Scoicile pot fi înăbuşite în foarte multe combinaţii, aşa că povestea mea este doar o propunere, mai degrabă un ghidaj pentru etapele de preparare.

Ingrediente. (Pentru câte porţii? Greu de spus. Pentru câţi amatori sunt la masă, pentru că scoicile pot sta lejer fie câteva, pe post de aperitiv, fie un munte, pe post de unic fel de mâncare pentru pasionaţi.) Scoici întregi - o pungă (un kilogram). Eu le iau de la Metro, pasteurizate şi vidate. Sunt bine spălate şi nu au nisip. Pentru orice eventualitate, eu le mai opăresc o dată. Pentru sos: usturoi - 5-10 căţei; busuioc - câteva frunze; lemon grass - două fire; vin alb sec - 0.5 l; supă de pasăre - 1 l; ulei de măsline; sare.

Am desfăcut punga de scoici şi le-am răsturnat într-un castron mare, cu tot cu zeama din pungă. Am pus la fiert o oală cu apă şi, când a clocotit, am opărit scoicile şi le-am lăsat să se răcorească în timp ce m-am ocupat de sos. Pe cochilii veţi găsi sedimente calcaroase. Nu vă chinuiţi să le scoateţi de-acolo pentru că: 1. în general, nu veţi reuşi; 2. riscaţi să spargeţi scoicile. De curăţat ar fi eventualele urme de alge şi alte ierburi care ar fi putut să le scape celor de la care le-aţi cumpărat. Important: scoicile care sunt în continuare închise după opărire, trebuie aruncate pentru că e posibil să-şi fi dat obşescul sfârşit cu multă vreme în urmă. Deci sigur sunt stricate.

Am pus la încins câteva linguri de ulei. Am curăţat usturoiul, beţişoarele de lemon grass (am folosit doar partea de jos, bombată). Le-am tocat împreună cu frunzele de busuioc şi am pus totul la călit pentru câteva minute. Am stins cu vinul, am amestecat şi am adus din nou la fierbere.

Când a clocotit, am adăugat supa de pasăre şi am lăsat să fiarbă vreo cinci-zece minute. Am pus un strop de sare. Am scurs apoi scoicile din zeama în care le opărisem, le-am pus într-o oală încăpătoare, am turnat sosul peste ele şi am pus oala pe foc, cu capac, pentru alte cinci minute. Cantitatea de sos nu trebuie să fie foarte mare, nici măcar nu trebuie să acopere muntele de cochilii. Scoicile trebuie mai degrabă să se scalde în sos. Le-am fiert înăbuşit ca să prindă gustul sosului, aromele de usturoi, lemon grass, busuioc şi vin să se combine şi să devină împreună un gust final.

Dacă nu eşti foarte grăbit să culegi bucăţelele de scoică din cochilie, poţi să înmoi nişte pâine prăjită în sosul ăsta minunat. Dar nu e musai. Eu le mănânc "goale". În imagine, bucăţelele verzi sunt tulpini de chives (ceapă tânără), mai degrabă pentru decor. Nu vă spun că sunt minunate pentru că...aşa sunt. Sper să le încercaţi şi voi. Dacă aţi făcut deja scoici, sunt foarte curios să ştiu cum.

Socoteli. Timp: aprox. 30 de minute. Bani: scoici - 18 RON; alte ingrediente - aprox. 5 RON. Total aproximativ: 23 RON.