Nu am mai scris de multă vreme în secţiunea dedicată recenziilor de restaurante pentru că am fost destul de ocupat cu propriile experienţe culinare şi nici n-am prea ieşit în locuri neumblate în ultimele luni. Mă bucur să revin cu un articol aproape laudativ. Poate că pauza se datoreşte şi faptului că nu prea mai găsisem locuri care să-mi placă, în care să mă simt mai mult bine decât rău şi în care să nu mă umplu rapid de spume, draci şi alte lighioane din aceeaşi categorie.

În Paradisul Verde, celebrul cartier rezidenţial din Corbeanca, există vreo două restaurante mai populate de localnici: The Brick, aflat chiar după intrare, pe stânga, şi Trattoria Paradisul Verde, pe o alee laterală tot la stânga, aproape de terenurile de tenis şi practic în aceeaşi clădire cu o sală de fitness. Ăsta ar putea fi considerat drept un inconvenient dacă luăm în calcul că, poate, unora nu le place să vadă (e drept, printre fâşiile sablate de pe uşa despărţitoare) oameni transpirând la sală în timp ce ei iau cina.

Aseară, pe la opt, în Trattoria era o singură masă ocupată. În fundul sălii, pe peretele opus barului, Alessandra Stoicescu, supradimensionată, turuia diverse chestii cotidiene de pe un ecran gigantic. Cu sonor. Nici asta nu mi-a plăcut prea mult. Dar pentru că intervenţia umană e de natură să salveze uşor aparenţele, am constatat cu mare bucurie că fetele de la Paradisul Verde sunt atipice pentru genul "ospătăriţă din Bucureşti". Zâmbitoare fără să se forţeze, serviabile şi destul de atente. Răbdătoare cu nişte clienţi destul de nehotărâţi şi cam pretenţioşi, cum eram noi, grupul de cinci adulţi şi jumătate.

La felul I am luat bruschetta din mămăligă friptă pe grătar, cu "funghi porcini". Îi pun între ghilimele pentru că sincer nu i-am recunoscut în stratul de ciuperci tocate foarte mărunt, despre care fusesem asigurat că sunt naturale, că nu sunt din conservă şi că sunt mânătărci pe bune. Zău că încă mai am dubii în legătură cu toate cele trei asigurări.

Restul lumii a preferat pastele. De mai multe feluri. De mai multe feluri a fost şi calitatea lor, mai ales în ceea ce priveşte accepţiunea conceptului de "al dente". În timp ce tagliarini (cu un sos fabulos de mascarpone şi gust cuminte şi catifelat, de mâncare făcută acasă) au fost puţin trecuţi din fiert, toate celelalte şi mai ales tortelloni erau la graniţa dinspre "nefierţi". Ştiu foarte bine care e consistenţa corectă a unor paste şi nu exagerez cu nimic când spun că astea se făceau frimituri când am muşcat din ele. În familie fiind, am cam încercat toţi din farfuria fiecăruia. Şi nu, n-a fost bine deloc.

Situaţia s-a schimbat radical în cazul celui de-al doilea fel. Muşchiul de vită cu sos de muştar şi cel "al pepe verde" au fost de-a dreptul încântătoare. Îmi pare rău că nu am imagini cu ele, aseară nu am avut aparatul foto cu mine. E suficient să vă spun, însă, că muşchiul de vită gros de vreo trei degete, "medium rare to well done" a fost exact cum l-am cerut. Sosurile - ambele pornite din bază de măduvă de vacă. Cel de muştar - îngroşat cu smântână, iar cel de piper "ascuţit" probabil cu un strop de coniac.

Peşte şi fructe de mare înţeleg că fac doar în weekend, dar acum câteva luni am mâncat la ei un file de ton gigantic foarte bun şi fructe de mare în sos picant excelent preparate. Aseară am luat şi două tipuri de vin, ambele roşii seci. La felul I am ales un Chianti de Banfi din 2007 cam lipsit de personalitate, cam "neterminat", destul de acru-amărui. Pentru muşchiul de vită am găsit în meniu un "Prince Matei" din 2006, o bucurie de vin cu aromă de fructe uscate, de prune cărnoase, puţin prinse de brumă, cu un gust şi o corpolenţă echilibrată.

Exceptând problema cu pastele, experienţa de la Trattoria Paradisul Verde a fost una plăcută, în care atitudinea personalului şi calitatea felului principal au contat foarte mult. Preţuri peste medie, de înţeles dacă luăm în calcul că publicul din Paradisul Verde este format, în general, din oameni cu dare de mână. Aperitivele şi pastele sunt la un preţ mediu de 15 RON / porţie, în timp ce felurile principale rămân în zona lui 25-30 RON. E un loc perfect pentru mese cu lume multă, evenimente de familie şi pentru comunităţi destul de omogene, exact ca aceea din Paradis.

Am solicitat câteva imagini reprezentative ale localului chiar din partea echipei de acolo, dar până la încheierea articolului nu mi-au parvenit. Din păcate, imaginea de mai sus este singura care "promovează" Trattoria Paradisul Verde în .ro. De îndată ce voi primi imagini de calitate mai bună, le voi înlocui.