Nu ştiu dacă aţi avut timp să remarcaţi că în propunerile mele culinare nu folosesc NICIODATĂ "prafuri galbene" sau alte concentrate menite să "îmbunătăţească" gustul mâncărurilor pe care le pregătesc. E drept că în majoritatea ingredientelor gata preparate pe care le folosesc (smântână, brânzeturi, unt, conserve de roşii sau de alte feluri, unele paste etc.) există suficiente "treburi" sintetice menite să menţină gustul pentru mai multă vreme în condiţii de stocare sau refrigerare, conservanţi nu tocmai OK. Numai că, la acest capitol, piaţa de produse bio rămâne deocamdată destul de scumpă şi mai greu accesibilă. "Prafurile galbene", însă, pot deveni foarte uşor istorie dacă avem puţină răbdare şi dacă ne dorim să obţinem gustul bun prin metode fireşti, naturale.

Pe ce se bazează piaţa adjuvanţilor de gust şi a produselor instant? Pe lipsa de timp şi de bani. Cu toate astea, preţul plătit se poate traduce prin probleme de sănătate şi prin faptul că, în timp, totul începe să aibă acelaşi gust.  Substanţele eminamente chimice conţinute în prafurile instant au efect pe termen lung asupra întregului organism şi ne pervertesc gustul făcându-ne, în timp, să nu mai putem deosebi mâncarea adevărată de mâncarea gătită prost, cu tot felul de furaje. Am primit în ultima vreme de mai multe ori întrebarea "şi fără XXXXX sau YYYYY cum faci să aibă mâncarea gust?" Din păcate, deja avem de-a face cu generaţii care nu concep mâncarea fără astfel de "ajutoare".

În primul rând identific ingredientele cele mai gustoase şi asta devine posibil doar prin istoricul "trial and error". Fac cumpărături din mai multe părţi. Merg în Piaţa Obor, în Mega Image, în Billa, în Kaufland, în Metro şi în magazinele din zona în care locuiesc. Nu am un loc preferat pentru TOT ceea ce cumpăr pentru că în fiecare dintre locurile amintite găsesc anumite produse care-mi plac, pe care le consider cele mai bune dintr-un anumit punct de vedere.

Dacă am luat roşii fără niciun gust dintr-un loc, data viitoare le voi lua din altă parte. E un fel de teorie a bunului simţ, dar eu trebuie să găsesc acel ingredient care va da gust mâncării. Dacă ardeii au gust de carton, voi regăsi "aroma" şi în preparatul final. Nu e logic? Şi atunci de ce să "rezolv" problema asta înlocuind ingredientele naturale cu rezultatul cercetărilor din laboratoarele de (mal)nutriţie?

În al doilea rând, nu-mi propun de la bun început să gătesc cu viteza luminii. E drept că dizolvarea unor granule în apă clocotită durează infinit mai puţin decât curăţatul, fiertul sau înăbuşitul unor legume. Sigur că două felii de salam se pun într-un sanviş mai repede decât fierbe o bucată de carne (care şi aşa, în majoritatea cazurilor, a aparţinut unei vieţuitoare care a crescut cu prafuri), dar cu siguranţă nu vor avea acelaşi gust. De aceea, îmi dau timp, extrag gustul, nu-l primesc gata extras, cu preţul unor viitoare probleme de sănătate sau al unui gust sintetic  şi banal pe moment.

Mai departe, alte câteva "trucuri" care mă ajută să obţin mai repede gustul bun din ingrediente naturale.

• Dacă nu am prea mult timp pentru a "stoarce" aromele din legume, le tai cât mai mărunt sau le rad pe răzătoare. În felul ăsta, se fierb / prăjesc mai repede, iar seva devine mai repede sos sau bază pentru ceea ce urmează să prepar. Morcovii raşi în mâncare nu au nevoie de mai mult de câteva minute să-şi elibereze gustul infinit mai bun şi mai sănătos decât cel conţinut în prafurile concentrate;
• Porţionez carnea în bucăţi mai mici din aceleaşi motive: se fierb mai repede chiar şi la foc mic, procedeu care permite gustului să rămână în preparat pe măsură ce carnea se pătrunde;
• Folosesc condimente uscate şi verdeţuri proaspete în funcţie de ceea ce pregătesc şi nu mă zgârcesc atunci când ele, din păcate, uneori costă mai mult.
• Pun sare şi piper aproape de finalul pregătirii pentru că mineralele există în majoritatea ingredientelor pe care le utilizez în bucătărie. În felul ăsta, tuşa finală nu face decât să completeze ceea ce am pregătit până la acel moment. În plus, nu risc să dezechilibrez gustul încă de la început, fiind apoi nevoit să apelez la tot felul de artificii ca să "dreg" ceea ce e posibil să fi stricat de la început. Mai bine să mai ai unde să mai pui sare pentru că de scos nu prea mai ai cum atunci când mâncarea e gata.

Sunt numai câteva lucruri la care m-am gândit mai repede pentru că în cazul meu au devenit procese fireşti. În bucătăria mea nu mai există "prafuri galbene" de mulţi ani. Asta în afară de pudrele naturale şi uneori destul de rare pe care le folosesc în preparate de pe alte meridiane: şofran, curry, anason, ienibahar, cuişoare, curcuma, scorţişoară, nucşoară, boia de mai multe feluri şi aşa mai departe. Sunt convins că unii dintre voi ştiu şi folosesc multe alte modalităţi prin care evită ingredientele sintetice şi cred că ar fi interesant pentru alţii să le afle.

M-aş bucura să ţineţi cont de un aspect: Prânzul din Caserolă nu este nici vitrina în care îmi aşez eu victoriile culinare, nici locul de intersecţie al specialiştilor sau pasionaţilor din gastronomie. Am pornit acest proiect din dorinţa de a-i convinge pe cei din jur că gătitul acasă e avantajos din mai multe puncte de vedere. Scriu toate astea pentru a-i convinge pe cei ca mine că eşecurile din bucătărie sunt ceva firesc, că nu e greu să găteşti şi că, dacă vor, îşi pot învinge teama de toată tevatura pe care o presupune gătitul acasă.