ARIPIOARE DE PUI CU FASOLE TECI

22 Octombrie 2009 7:25 Printează fără poze:

ARIPIOARE DE PUI CU FASOLE TECI

Uneori ţi se poate face poftă de primăvară în plină toamnă. Şi n-am zis "dor" pentru că mai degrabă stăvileşti o poftă decât ostoieşti un dor. Sau poate că uneori, dacă reuşeşti să satisfaci o poftă, se mai domoleşte şi dorul. Oricum ar fi, lăsăm filosofia deoparte şi ne ocupăm repede şi simplu de nişte aripioare de pui ce te duc cu gândul la primăvară. Cel puţin pe mine pe-acolo m-au purtat.

Ingrediente. Pentru 4 porţii: aripi de pui - 8-12 buc; ceapă - două buc; fasole verde - 500 g; roşii în bulion - 400 g; ciuperci - 200 g; sare, piper, ulei de măsline, mărar.

Am porţionat şi am spălat aripile. Le-am tăiat în două, la articulaţia mai mare. Se pregătesc mai uşor dacă nu le ţin întregi.

Am prăjit aripile în câteva linguri de ulei de măsline cât să se rumenească puţin.

Am scos aripile din tigaie, iar în ceea ce a rămas în urma lor am călit ceapa tăiată fin. Am adăugat ciupercile şi le-am prăjit împreună, înăbuşit, aproape zece minute.

Am adus aripile la loc în tigaie şi am lăsat să fiarbă totul înăbuşit vreme de aproximativ o jumătate de oră.

Am adăugat fasolea, am amestecat bine, am pus şi roşiile în bulion şi am mai fiert la foc mic aproximativ zece minute. La final, am pus mărar tăiat foarte fin.

Când reuşeşti să te bucuri în plină vreme friguroasă de bucate cu gust de primăvară, starea ta de spirit nu poate fi decât pe un drum ascendent. Aşa suntem noi făcuţi, să ne dorim tot felul de lucruri mai tare, mai ales atunci când le putem obţine mai greu sau când nu e vremea lor...

Socoteli: timp - aprox. 50 min; bani: aprox. 4 RON / porţie.

Nimeni nu se naste invatat. Cumpara o carte culinara din stocul BuyBooks.ro, si se va expedia cel tarziu maine.

3

RSS Comentarii
  1. 1
    Am vazut o emisiune la realitatea dar n-am prea inteles. E a ta, e a cevabun.ro sau a megaimage? Oricum bafta si cat mai multe retete bune.
  2. 2
    Anca, ai scris o adresa de mail gresita. Ceea ce ai vazut la Realitatea TV sunt niste productii publicitare in beneficiul Mega Image. Site-ul de campanie este vreaucevabun.ro.
  3. 3
    Eu intotdeauna pun usturoi in mancarurile care implica fasole verde fie ca e ciorba, salata sau mancare de fasole. Oricum, cu sau fara usturoi, reteta asta pare delicioasa si cred ca am s-o incerc.

SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

EDITORIALUL LUI COPOLOVICI

SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »