LEGENDELE TOAMNEI

7 Octombrie 2009 8:19

LEGENDELE TOAMNEI

Vă fac o mărturisire: mie prin octombrie - noiembrie mi se face poftă de oaie la grătar. Asta mi se trage de-acum vreo 12 ani, când conjuctura mi-a scos în cale un chef monstru, cu behăitoare pe foc bun, de lemne, cu tulburel şi soare pişcător, de toamnă pusă pe şotii.

Am convingerea că, pentru fiecare dintre noi, orice anotimp vine cu pofte, vine cu dorinţe culinare specifice vremii, obiceiurilor, culorilor şi întâmplărilor ce însoţesc fiecare nou ciclu temporal. De exemplu, în iulie ţi-e deja poftă de pepenii din august. Prin februarie jinduieşti la explozia de verdeţuri şi alte treburi proaspete din martie şi aprilie. Şi tot aşa.

Nu ne apucăm aici de compuneri care să vorbească despre bogăţia de arome a toamnei şi despre câte şi mai câte poţi savura de prin octombrie. Dar vreau să vorbim puţin despre ce vă spune vouă toamna din punct de vedere culinar. Sunt cu siguranţă mâncăruri, mai uşoare sau mai complicate, pe care le "atacaţi" mai lesne toamna. Sunt arome pe care le preferaţi în compania ultimelor amurguri însorite din an, jocuri sfârâitoare sau clocoteli pe care le puneţi la treabă de prin octombrie şi până ce iarna îşi cere partea leului.

Poate ultimele grătare din an, chiar cu preţul unei jachete mai groase, la coada ţepuşelor. Poate primele căni de must şi primele hălcuţe de pastramă cu mămăliguţă. Sau poate primii gogoşari zdraveni, în varii combinaţii croite pe bucate mai consistente, mai sobre, după joaca şi hincoteala sutelor de salate de peste vară.

Vă provoc să ne gândim împreună, în glumă, la lucruri serioase :) De ce vă e vouă poftă toamna? Ce e musai să pregătiţi măcar o dată pe an, când încep zilele să se scurteze şi se coc nucile proaspete? Aveţi vreo mâncare pe care s-o ridicaţi la rang de...legendă a toamnei?

5

RSS Comentarii
  1. 1
    Da da da!! Mie mi-e pofta de o pastrama de oaie - dar din aia buna, care se gaseste rar (aici la englezi deloc :) ), cu mamaliga, eventual niste branza de burduf si stropita cu muuuult must :).
  2. 2
    Taaaaaaaci! :))))
  3. 3
    Stii deja dorul meu profund de pastrama de oaie la gratar, cu must dulce, undeva unde sa vad toate culorile din frunze si sa piste putin frigul de seara. Asta e ce as manca toamna. Si zacusca proaspat facuta, inainte sa intre la borcane... Ah, mama! :-)
  4. 4
    Mancarea de gutui mi-a ramas ca o amintire de toamna de la bunica...Ciulamaua de ciuperci de altfel...si cum sa nu tanjesc acum dupa o placinta cu dovleac sau chiar dovleac copt....este sezonul dovleacului si ma gandeam ca un risotto cu dovleac ar fi potrivit...
  5. 5
    Risotto cu dovleac... Nu zici rău deloc... :)


ULTIMELE COMENTARII

  • Vali la postul
    ESCALOP DE CURCAN CU CIUPERCI
    Hello again, inca mai gatesc reteta aceasta ... nu m-am specializat, dar iese la fel de bu(...)
  • CATI la postul
    CE GĂTESC DE CRĂCIUN?
    mie sincer nu imi place nici mincarea cu naut rata nici atat:altcv merge de craciun un coc(...)
  • Alexa la postul
    PULPE DE CURCAN LA CUPTOR
    Mulțam pt.idee, nu e rea deloc. poftă bună celor care gătesc...(...)
  • bogdan la postul
    Newsletter
    salut, bravo felicitari pentru treaba pe care o faci si eu fac acelasi lucru cu foarte mar(...)
  • Nusica la postul
    PÂINEA DE CASĂ DE PE 1 IANUARIE
    @karinna050 : mie mi-a iesit painea foarte tare,sa incerca asa cum ai spu,o las in tava si(...)

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »