CUM ALEG VARZA PENTRU GĂTIT

30 Septembrie 2009 8:45

CUM ALEG VARZA PENTRU GĂTIT

N-o să vă plictisesc prea tare cu subiectul ăsta, doar că sunt câteva reguli foarte simple, pe care eu unul le-am aflat încă de pe vremea copilăriei, când mergeam la cumpărături cu sora mea, titulara (pe atunci) poziţiei de gastronom suprem în gospodăria pe lângă care mă aciuasem din întâmplare :)

Pentru varza călită, căpăţâna trebuiue să fie tare, semn că varza e îndesată, că frunzele au crescut tasate unele într-altele în interiorul legumei şi că o vei putea toca fin, cu un cuţit cu lama lată, foarte bine ascuţit. Varza "rară" e semn că n-a crescut cum trebuie şi că ai mari şanse să fie chiar stricată pe interior. Aşa că mai bine mai tare şi mai grea decât prea afânată sau prea uşoară la cântar.

Varza trebuie să aibă culoare frumoasă, fie că e verde - intens, ca aceea care apare prima oară în an, fie verde deschis, vernil crud şi curat, în cazul verzei dinspre toamnă. Important e să nu fie prea galbenă şi cel mai bine ar fi să aibă foile ei "originale" la suprafaţă. Mai bine să arunci tu un strat sau două decât să te trezeşti că precupeşul a "chelit-o" cu de la sine putere, încercând să ascundă semne de stricăciune sau bătrâneţe.

Sugestia mea e să nu cumpăraţi căpăţâni de varză prea mari. Varza mai mică e mai îndesată şi mai proaspătă. Verzele mari sunt mai potrivite pentru murat dacă pentru treaba asta ai la dispoziţie vreun butoi mai competent. Ce tevatură e toamna, când trebuie să cumpărăm varză care să se potrivească gurii butoiului de plastic de pe balcon... :)

În fine, o ultimă poveste despre varza mică: minunata mâncare de "cuburi de varză" atât de bună pe la jumătatea verii cere verze mici şi proaspete, pentru ca un sfert de căpăţână să poată fi o porţie perfectă.

Vouă vă place varza? Cum o pregătiţi sau cum vă place să v-o gătească alţii?

0

RSS Comentarii

DESPRE "KOPEL'S". Misiunea.

EDITORIALUL LUI COPOLOVICI

DESPRE "KOPEL'S". Misiunea.

N-ai cum să scrii bine dacă n-ai mai şi citit câte ceva înainte de a afla că vrei să le oferi şi celorlalţi din ceea ce tu gândeşti în scris. N-ai cum să faci performanţă în muzică Citeşte continuarea »


How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »



PAUZA PUBLICITARA

RECENZII RESTAURANTE

NORDSEE PIAŢA VICTORIEI

Am privit circumspect, acum vreo două luni, procesul de amenajare al fast-food-ului Nordsee din Piaţa Victoriei. Ştiam că, indiferent de cât de mult ar fi scăzut preţurile de închiriere din... Citeşte continuarea »

PAUZA PUBLICITARA

NE SUNT COMPLICI