Pe vremuri, "vinul pentru friptură" era musai ieftin, musai prost şi neapărat de nebăut sau, hai să zicem, de evitat la şpriţuri şi alte chefuri foarte alcoolice. Pentru că, în concepţia românească destul de zgârcită, vinul de năut nu putea fi "stricat" la vreo pulpă de vacă la cuptor sau la alte sosuri aromate. Vinul bun era suficient de greu de găsit înainte de '89 încât să-l foloseşti la altceva decât la băut.

Conform cursului psihilogic naţional firesc, treaba asta apare să se transmită întrucâtva şi generaţiilor mai tinere. Am o mare şi singură sugestie în legătură cu treaba asta. Eu folosesc la mâncare exact vinurile pe care-mi place să le beau. Asta în funcţie de tipul de vin pe care-l "cere" fiecare fel de mâncare. Un sos bun sau o marinată bună nu poate fi făcută cu vin prost sau, fie, cu vin de calitate inferioară celor pe care le punem în pahare, lângă mâncarea din farfurii.

Vinul "ca aliment" nu e deloc neglijabil în structura gustului mâncării. Aşa cum pentru fiecare preparat alegem, după gustul şi priceperea fiecăruia, vinul care ni se pare cel mai potrivit, consider că vinul din mâncare trebuie să respecte aceleaşi reguli. Ca să nu mai vorbim că, până la urmă, cel mai bun vin de băut sau... de mâncat, este exact acela pe care-l ai în casă.

Voi ce vinuri folosiţi la mâncare? Cumpăraţi special o sticlă de vin pentru un sos pe care urmează să-l pregătiţi sau apelaţi la ceea ce se găseşte în mod obişnuit prin propria cămară?