Cum evit mirosul “acru” din mâncărurile cu smântână?

23 Septembrie 2009 8:42

Bună, Alex! Am primit această întrebare de curând, în comentariile unuia dintre articolele precedente. Îţi voi răspunde aşa cum am făcut-o şi data trecută.
O variantă ar fi să nu foloseşti acel sos decât pe loc, pentru exact numărul de porţii pe care-l pregăteşti pentru o masă. Noi, din cauza obiceiurilor părinţilor şi bunicilor noştri, cam ţinem mâncarea în frigider cu zilele şi de cele mai multe ori ea îşi schimbă gustul. De cele mai multe ori, în rău. Un sos mâncat la zece minute după ce l-ai gătit, nu prea are şanse să mai aibă iz de "acrit". O altă variantă pe care ţi-o recomand este să foloseşti pentru sosuri smântână lichidă. Nu are gust sau miros de fermentat, are mai puţină apă, se încorporează uşor, e mult mai comodă. E şi mai scumpă şi nu prea găseşti decât la un litru. Ăsta e un inconvenient pentru că prea rar ai nevoie d eo cantitate atât de mare, iar după deschiddere trebuie consumată în maximum trei zile. De aceea, cel mai bine ar fi să pui restul, după deschiderea cutiei, într-un borcan cu garnitură de cauciuc, pe care-l poţi închide ermetic. În felul ăsta ai şanse să reziste ceva mai mult. Spor!

Tot din categoria "Intrebari si raspunsuri":

3

RSS Comentarii
  1. 1
    Smantana lichida e o solutie, dar mi se pare mai dulce. Trebuie sa cresti putin cantitatile de "mirodenii" pe care le adaugi. Se gaseste si in cantitati mai mici.
  2. 2
    Salut, smantana lichida se gaseste si la 200 ml, cel putin in varianta La Dorna in 2 variante. No publicity intended.
  3. 3
    De acord cu tine, doar că eu o găsesc foarte rar sau deloc la gramajul ăsta. Bine-ai vebit! Merci pentru pont.


ULTIMELE COMENTARII

  • Vali la postul
    ESCALOP DE CURCAN CU CIUPERCI
    Hello again, inca mai gatesc reteta aceasta ... nu m-am specializat, dar iese la fel de bu(...)
  • CATI la postul
    CE GĂTESC DE CRĂCIUN?
    mie sincer nu imi place nici mincarea cu naut rata nici atat:altcv merge de craciun un coc(...)
  • Alexa la postul
    PULPE DE CURCAN LA CUPTOR
    Mulțam pt.idee, nu e rea deloc. poftă bună celor care gătesc...(...)
  • bogdan la postul
    Newsletter
    salut, bravo felicitari pentru treaba pe care o faci si eu fac acelasi lucru cu foarte mar(...)
  • Nusica la postul
    PÂINEA DE CASĂ DE PE 1 IANUARIE
    @karinna050 : mie mi-a iesit painea foarte tare,sa incerca asa cum ai spu,o las in tava si(...)

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »