A fost una dintre supele pe care le-am pregătit la evenimentul caritabil "Urban Soup Night", desfăşurat recent în Parcul Tineretului. Pentru că unora dintre cei care au venit la acest eveniment le-a plăcut ce am fiert noi pe-acolo şi pentru că ne-au întrebat despre ce şi cum am făcut, vă oferim astăzi cele câteva amănunte care cu greu ar putea fi numite o "reţetă". Aşa cum îi spuneam cuiva imediat după "Soup Night", am pus în ea doar apă, ceapă, unt, vin, sare şi multe vibraţii pozitive. Ultimul ingredient a decis gustul :)
Ingrediente. Pentru patru porţii: apă - un litru; ceapă - 300 g; unt - 50 g; vin alb sec - 300 ml; pentru servire - crutoane, parmezan ras - o lingură, sare, piper.
Am curăţat şi am tăiat ceapa în "peştişori" potrivit de subţiri.
Într-o tigaie, am topit untul încet, fără a-l înfierbânta şi fără a-l aduce la fierbere. Am călit în el toată ceapa, aproximativ zece minute, amestecând din când în când cu o spatulă de lemn.
Am adăugat apoi în tigaie vinul alb sec. Am avut de data asta un Fazi Battaglia nu foarte vechi, dar suficient de nobil şi de aromat. Recomandarea mea este să folosiţi, ca de fiecare dată, vinul pe care-l beţi cu cea mai mare plăcere şi pe care-l aveţi la îndemână.
Am adus din nou la fierbere şi am lăsat să fiarbă în clocote mici, până când ceapa a devenit străvezie.
Am pus apoi totul într-o oală şi, aducând mereu la fierbere şi amestecând înainte, am adăugat apa, în patru rânduri. Am acoperit şi am lăsat să fiarbă pe foc nu foarte puternic timp de aproape o jumătate de oră. Când a fost gata, am dres din sare şi piper.
În bol, am pus la suprafaţă câteva crutoane şi parmezanul ras.
Foarte simplă, foarte aromată, destul de "franţuzească" povestea asta a superi de ceapă. Dacă vă hotărâţi s-o încercaţi, nu uitaţi să vă întoarceţi pe-aici şi să ne spuneţi / arătaţi cum a fost :)
Socoteli. Timp: aprox. 55 de minute (timp activ - aprox. 15 minute). Bani: aprox. 3 RON / porţie.







21comentarii
RSS Comentarii09.15.09
05:09
09.15.09
06:09
09.15.09
06:09
10.16.09
04:10
10.16.09
04:10
11.05.09
10:11
11.06.09
07:11
11.06.09
02:11
11.06.09
02:11
11.09.09
05:11
11.16.09
09:11
12.08.09
04:12
12.08.09
04:12
02.05.10
10:02
02.05.10
10:02
02.06.10
07:02
02.06.10
09:02
02.15.10
05:02
02.15.10
05:02
03.17.10
04:03
03.17.10
04:03