Ani de zile, somonul afumat a fost pentru români un fel de piatră preţioasă la care până şi să visezi părea destul de scump. Mai mult, prejudecăţile noastre sau lipsa de apetit pentru "peştele crud" ne ţin departe de el şi acum, când poţi să-l cumperi din orice magazin. Pentru că, totuşi, cunosc destui oameni care apreciază o tartină cu somon şi pentru că, în general, nu l-am văzut servit decât în varianta clasică a feliei de păine prăjită, cu unt, azi am tras cu ochiul pe furiş într-o bucătărie cu pretenţii, apoi m-am închis în bucătărie pentru o variantă mai spectaculoasă a lui Jupân Fume.

Ingrediente. Pentru două porţii: somon afumat - 120 g, patru cartofi nu prea mari (200 g de miez), ouă - 2, cremă de brânză (cu verdeţuri sau simplă) - şase linguri pline, rozmarin - trei crenguţe, oţet balsamic - 50 ml, miere - două linguri, sare, piper, ulei de floarea-soarelui.

Discuri de cartof. Am curăţat şi am spălat cartofii. I-am ras pe răzătoare şi i-am stors foarte bine. I-am amestecat apoi cu oul, puţină sare şi piper. Am încălzit ulei de floarea-soarelui în tigaie şi am prăjit discurile de cartof. Nu sunt foarte îndemânatic, aşa că am folosit un inel de inox pentru a le face mai uşor cât mai rotunde.

Le-am prăjit pe ambele părţi, până au devenit aurii.

Le-am scos apoi pe hârtie absorbantă pentru a elimina excesul de grăsime.

Crema de brânză. Am spălat crenguţele de rozmarin şi am tocat mărunt frunzele de pe una dintre ele. Apoi le-am amestecat foarte bine în crema de brânză.

Sos de oţet cu miere. Am dizolvat mierea în oţet şi am pus la fiert, pe foc foarte mic. Am lăsat să fiarbă până ce siropul s-a îngroşat bine, la densitatea unui sirop de dulceaţă. L-am lăsat să se răcească. Este ceea ce, în mod obişnuit şi de neînţeles, în limbajul codat  şi savant al bucătarilor "de televizor", se cheamă "reducţie".

Pe farfurie. Am pus pe fundul farfuriei un strat de brânză. Apoi un disc de cartof. Apoi brânză şi câteva frunze de rozmarin (decor). Apoi o felie subţire de somon. Din nou brânză, disc de cartof, brânză, rozmarin, somon. Şi încă o dată, în aceeaşi ordine. Lângă turnuleţ am pus câteva linguri de sos dulce-acru prin care am plimbat fiecare dumicat din furculiţă.

Turnuleţul din imagine reprezintă o formulă foarte simplă şi de mare efect atât pentru oaspeţii picaţi pe nepregătite, cât şi pentru propriile desfătări vinovate şi egoiste ale unei după-amieze de weekend. Desigur, nu vă împiedică nimic să pregătiţi aşa ceva pentru masa de prânz de la serviciu, dar aveţi grijă să faceţi o cantitate mai mare. Colegii nu au şanse să reziste în faţa unei asemenea tentaţii. Gustul afumat şi nobil al somonului, prospeţimea ierburilor proaspăt tocate în crema de brânză, structura crocantă a discurilor de cartof şi atingerea explozivă a sosului acrişor sunt o combinaţie care-ţi aduce aminte că, măcar din când în când, e tare bine să-ţi respecţi dorinţele şi poftele. În doze mici, de bun simţ, ca să nu te plictiseşti prea curând.