Mi se întâmplă uneori să nu folosesc la un anumit fel sau cu o anume ocazie toată cantitatea de ingredient principal, mai ales atunci când nu ştiu exact pentru câţi oameni urmează să gătesc. Sunt convins că şi vouă vi se întâmplă şi că, în general, nu vă înduraţi să lăsaţi să se strice sau chiar să aruncaţi mâncarea. Mai ales gândindu-vă că sunt destui oameni în lumea asta care nu au ce mânca tocmai din pricina lăcomiei şi supraconsumului altora. Multe feluri de mâncare astăzi intrate în bucătăria internaţională şi gătite frecvent în marile bucătării ale lumii exact aşa au apărut. Nu am mari pretenţii de la cozonacul meu din piept de pui, dar va fi suficient dacă vouă vi se va părea destul de interesant şi de simplu încât să-l încercaţi la un moment dat.
Ingrediente. Pentru o tavă de cozonac obişnuită: piept de pui - 500 g, ouă - 2 buc, usturoi - 4 căţei, ghimbir - 30 g, ceapă - 1 buc. mică, pătrunjel - o legătură, orez - 100 g, unt - 50 g, sare, piper, pesmet pentru tapetat tava.
Preparare. Am curăţat pieptul de pui de pieliţe şi l-am tăiat cuburi mici. Am curăţat usturoiul, ghimbirul şi ceapa. Le-am tăiat în cuburi. Am spălat orezul în câteva ape şi l-am lăsat să se usuce. Am spălat pătrunjelul şi l-am tocat nu prea mărunt. Am uns tava cu o mică parte din unt, apoi am tapetat cu pesmet.
Într-un blender, am pus întâi usutroiul, ceapa, ghimbirul şi pătrunjelul. Le-am mărunţit bine, până ce s-au transformat toate într-o pastă. Am scos conţinutul blenderului într-un castron. Am procedat la fel cu pieptul de pui, l-am ţinut în blender până a devenit şi el pastă. Apoi am amestecat totul în castron, cu o lingură d elemn, împreună cu ouăle, untul, orezul, sare şi piper. Am pus totul în tava de cozonac.
A stat la cuptor aproximativ 40 de minute, primele 20 la foc puternic, apoi 20 - la foc mediu spre mic. Când a fost gata, l-am lăsat să se răcorească în tavă, apoi am tăiat felii. Am făcut pentru el un sos de muştar cu hrean.
Este genul de bucătăreală de care te apuci într-o doară şi de care la final te miri că e "mâncabilă". Ingredientele aromate au reuşit să dea savoare cărnii din piept de pui, s-o menţină fragedă şi să-i dea o nouă perspectivă, mult diferită de clasicul gust considerat de unii prea fad pentru a deveni un obicei zilnic. Cozonacul de pui se poate reîncălzi la microunde, sosul putând fi adăugat după încălzire.
Socoteli. Timp: aprox. 60 de minute, din care 20 de minute timp activ. Bani: aprox. 2.5 RON / porţie.



16comentarii
RSS Comentarii09.04.09
03:09
09.04.09
03:09
09.04.09
06:09
09.04.09
06:09
09.09.09
07:09
09.09.09
08:09
09.16.09
03:09
09.16.09
03:09
10.17.09
06:10
10.18.09
04:10
10.18.09
04:10
10.18.09
06:10
10.18.09
06:10
10.18.09
07:10
03.19.10
11:03
03.19.10
12:03