Am destul de multe cărţi de / despre / cu gastronomie. Cea mai mică are vreo 150 de grame şi tot atâtea pagini. Se cheamă "Cook's Pocket Companion" şi a fost editată de Pavilion Books în 2007. Cea mai mare este gigantul "Culina Mundi", care arată şi cântăreşte cam cât un metru cub de gresie. Am dat o grămadă de bani pe ea, dar am deschis-o până acum doar de vreo două ori. Şi atunci doar ca să mă uit la poze.

Pe prima, însă, am citit-o din scoarţă în scoarţă o dată şi mă gândesc să o iau din nou la mână. Am început s-o citesc imediat după ce am cumpărat-o şi m-am oprit din citit doar la ultimele pagini, dedicate notiţelor. De ce-mi place cartea asta? O să vă spun aici, din când în când, cu câte un pasaj despre bucătari istorici, fapte absurde sau întâmplări incredibile din lumea gastronomiei.

Şi ca să vă fac poftă încă de la prima ameninţare, iată o mostră:

"Eliza Acton (1799-1859) şi-a dorit mai mult ca orice să devină o autoare celebră de cărţi de poezie. Editorul ei n-a crezut nicio secundă că va putea vinde măcar un exemplar dintr-o carte de poezii scrise de o femeie. (Nota lui Copolovici: La acea vreme, se vede treaba că bărbaţii dominau lejer şi nişa asta). Aşa că a sfătuit-o să se întoarcă acasă şi să scrie, cu sensibilitate şi talent poetic, o carte de bucate.

Rezultatul a fost "Modern Cookery for Private Families" (1845), probabil prima carte cu reguli de bază în buctărie, dedicată nevestelor cu preocupări casnice. Până la acel moment, toate cărţile de gastronomie erau scrise pentru bucătarii profesionişti ce aveau la dispoziţie o întreagă echipă.

Eliza a petrecut ani de zile testând reţete şi, mai ales, scriindu-le pe înţelesul bucătăreselor de ocazie. Este  pentru prima oară când ingredientele sunt trecute separat, pe o listă, la începutul reţetei scrise. Acesta a fost principalul avantaj de piaţă al cărţii, care a devenit imediat un succes pe termen lung."

Uite de ce cred eu foarte tare în menirea mea prin lumea gătelilor şi gustului. Că doar nu degeaba n-am ajuns eu actor, adică exact ceea ce mi-am dorit vreo zece ani, adică până m-au păcălit unii şi-am capitulat fără luptă.