Satay. Prima dată am auzit denumirea asta la Singapore, în '96. Pe un trotuar, într-o zonă foarte populată, în mijlocul unei festivităţi urbane, o malaieziancă agita deasupra unui grătar în flăcări cîteva beţe acoperite de carne, învîrtindu-le şi răsucindu-le cu dexteritate, pe toate părţile. Hm...frigărui, am zis. Satay, mi-au explicat însoţitorii mei. Carne pe băţ, friptă. Tot un fel de frigărui, dar mai mici, mai aromate, mai...altfel. LE-am mai găsit apoi prin Australia, Noua Zeelandă, la Bangkok şi chiar în Vietnam. Pentru voi, tot în caserolă, cu niscai cartofi prăjiţi mai cuminte, că tot e vineri şi vine pofta de făcut de cap.

SATAY. Am deviat, după obiceiul meu prost, de la reţetele existente în abundenţă pe internet.Pentru că am ales o variantă bună pentru prînzul din caserolă: mai rapidă, mai puţin complicată. Un singur exemplu: în varianta pur asiatică, bucăţile de carne trebuie ţinute minimum două ore în marinată. Mai mult, am renunţat la cîteva ingrediente pentru a face propunerea mai accesibilă, mai ieftină şi mai prietenoasă chiar ţi pentru aceia care nu se prea dau în vînt după chinezării. Am făcut şi greşeli, cum ar fi cantitatea (prea mare) de carne de pe fiecare băţ, dar pînă la urmă am scos-o la capăt. Chiar dacă m-am apucat de ele înainte să mă asigur că am beţe de frigărui prin dulapuri. N-aveam.

Pentru două porţii (eu am făcut patru beţe, dar ieşeau lejer şase). Trei jumătăţi de piept de pui (atît aveam în congelator). Spălate, tăiate întîi fîşii subţiri, apoi mărunţite bine, cu un satîr mai greu sau cu un cuţit mai mare, bine ascuţit. Rezultatul nu e chiar carne tocată, dar se va apropia de consistenţa unei paste. Puţină sare, puţin cimbru uscat, strivit între degete, piper şi un ou şi două-trei linguriţe de sos Worchestershire (se găseşte pe toate drumurile). Am amestecat carnea cu celelalte ingrediente, încorporîndu-le cît mai bine.

Pentru a pune carnea pe beţe, am desfăşurat pe masă cîte o fîşie lată de folie de menaj. Am aranjat la mijlocul ei cîte trei-patru linguri din carnea condimentată, apoi am plasat băţul la mijlocul suprafeţei acoperite cu carne. Am rulat folia astfel încît să adune carnea în jurul băţului, fără a prinde folia în interior. Am rulat, am strîns la capete şi le-am ajezat pe o farfurie întinsă. Le-am pus o jumătate de oră în congelator, cît să nu pice de pe beţe cînd le-am scos din folie. Fripte pe grătar, întoarse pe toate părţile pentru a se rumeni bine.

CARTOFI PRIPIŢI. Ziceam că, dacă tot e vineri şi ne arde de încălcat restricţii, n-o fi foc dacă ne jucaăm cu nişte cartofi prăjiţi lîngă frigăruile-astea nonconformiste. Prăjiţi, dar nu în baie de ulei dacă ne dă prin cap vreo altă metodă. În wok (sau altă tigaie cu teflon şi fund rotund) maximum cinci linguri de ulei de măsline. Patru cartofi potriviţi, curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi în rondele rotunde, de cîţiva milimetri. Puşi în wok cînd uleiul e încins şi amestecaţi aproape tot timpul, prin scuturarea tigăii. Durează vreo 20 de minute, dar nu vor fi saturaţi de ulei. Oricum i-am scurs în hîrtie absorbantă cînd i-am scos din tigaie. În caserolă i-am alergat cu puţină sare şi mentă uscată, strivită între degete.