Zi ploioasa, cu drag de primavara cum n-am mai avut de citiva ani. Acum n-a mai venit intr-o joi, pe la prinz, vreo doua ore, lasindu-se izgonita brusc de temperaturile verii timpurii. Au fost si flori, a fost si vreme blinda, a fost si ploaie si firesc ar fi sa mai stea toate astea macar o luna daca nu chiar doua, dar tare mi-e teama ca n-o sa avem norocul asta. O zi ca asta cere somn si dupa somn - un ceai. Ceaiul vrea, la rindul lui, o prajitura. Asa cum tot prajitura cere, de obicei, amiaza de duminica, in care bucataria te imbie la incercari delicate, care-ti pun ordine in ramasitele saptaminii ce se incheie si care iti fac mai suportabil gindul ca, da, miine e luni...

Proofofpudding e un pic prea "bakey" pentru mine, dar imi place sa-l urmaresc tocmai pentru ca nu incerc foarte des aluaturile si prajiturile. E complicat, foarte meticulos si cam unilateral daca ma gindesc bine. E intr-o zona a gastronomiei in care eu nu ma plimb prea des, dar astazi m-am decis sa-i incerc una dintre povesti.

Tarta cu pere sa fie, chiar daca vorbim despre o compozitie care inghite si ananas, caise, piersici, mere si probabil multe alte fructe asemanatoare din punctul de vedere al consistentei. Doua cutii de compot de pere curatate si taiate in jumatati. Le-am tocat cubulete si am uitat de ele intr-un castron dupa ce le-am stors deasupra putina zeama de lamiie, ca sa nu-si piarda culoarea pina le-am luat din nou la rost.

In castronul meu de sticla "multipurpose", in care as putea stirni razboaie planetare, am pus soua cani de faina, o jumatate de cana de zahar, un pachet de praf de copt si putina sare. Si da-i prafuiala pina ce au inteles toate ca se pot lesne imprieteni macar de proba. Apoi doua oua mari intregi si un sfert de pachet de unt topit pe flacara mica, apoi racorit vreme de cinsprezece minute. Le-am omogenizat partial, pentru ca apoi sa desfac totul cu lapte, astfel incit compozitia sa fie mai degraba uda si apoasa, cam ca o smintina lichida. La sfirsit - doua pachete de zahar brun vanilat si, desigur, miezul de para din castron. Si cam asa a aratat coana tarta in tava unsa dinainte cu unt.

Am incins cuptorul in timp ce am pregatit cele de mai sus, dupa care am lasat tava la foc puternic vreo 20 de minute, apoi vreo 50 la foc foarte mic. Un truc vechi: daca in cuptorul vostru nu se gaseste vreo piatra sau vreo bucata de marmura din cele obisnuite in bucatariile pasionatilor, puteti folosi stravechea tava cu care orice aragaz e dotat din "facere". La ce? Pe post de pavaza termica in calea focului prea nebun si uneori greu de controlat. Ajuta la copt si te salveaza de margini prea rumenite ori de coacerea in pripa. Asadar, dupa o ora:

Am intins cu pensula doua linguri de miere parfumata amestecata cu o lingura de apa calda. Pe toata suprafata tartei. Dupa care am mai lasat-o in cuptor aproximativ zece minute. Pentru ca nu am folosit hirtie de copt, am avut ceva probleme la scoaterea tartei din tava, dar m-am descurcat cu un prosop curat si blatul meu "de prezentare". Interiorul a ramas destul de "ud", asa cum mi se intimpla cu majoritatea tartelor cu fructe. Daca are cineva un pont bun in sensul asta, sint pe faza. In fine, am presarat zahar pudra si, desigur, am taiat-o inainte de vreme, ca sa-i pot face poze :D. Si nici la gust nu e rea.