Asa arata "casarecce", un soi de paste pe care am inceput sa le vad numai in ultima vreme prin magazine. Isi pastreaza forma la fiert, insa nu sint cu nimic mai prejos decit suratele lor ceva mai cunoscute. Zici ca sint niste "cocarde" anti-SIDA. Cred ca noutatea m-a convins sa le incerc in varianta destul de simpla pe care v-o povestesc mai la vale.

Apa rece, sare, pastele adaugate in apa clocotinda, same old drill. Cica vreo opt minute, insa depinde cit de "al dente" le vrei. Oricum, peste zece minute e deja cam mult, risti sa le transformi in "macaroane", sa s einmoaie excesiv si sa-si piarda viata si vigoare de adevarata PASTA.

Sosul Bechamel. Cel mai utilizat sos alb in combinatie cu pastele. Deloc complicat, dar care merita putina atentie. Cratita curata si, daca putem, cratita in care nu am prea scazut verze si fasui, ca sa nu fi ramas ceva mirozne neaose prin smaltul ei. Vorbim despre o craticioara care ar fi mai bine sa ramina "aia de sos alb", ca sa aiba de ce sa se uite de sus la colegele din dulap, sa se considere deasupra pulimii in care nu conteaza de fierbi oua, peste sau vreo burta.

Sosul Bechamel incepe cu o felie de unt, topit incet, la cel mai moale foc moale. Sa nu se arda, sa nu dea in clocot, sa se topeasca incet si fara sa se tranfrome in vreo grasime arsa in pripa. Pentru patru portii, un sfert pina la o treime de pachet de unt e mai mult decit suficient. Cind untul s-a topit complet, am adaugat doua linguri rase de faina alba, pe care le-am incorporat incet, la acelasi foc foarte mic, cu untul. Am folosit la asta o spatula mica, de lemn. In prima faza, compozitia devine o pasta relativ densa. Daca pasta asta sfiriie, mai bine inchideti temporar focul si continuati sa amestecati pina se omogenizeaza complet.

Compozitia din cratita se desface incet, cu lapte. Pe foc cit mai mic cu putinta, adaugati treptat laptele, amestecind in permanenta si incorporindu-l in compozitie. Si tot asa pina ajunge la consistenta dorita, care poate fi mai densa ori mai lichida. Mai degraba mai lichida, intrucit la final, in sos se scufunda o razatura sanatoasa de cascaval (100-150 de grame), care se topeste tot prin amestecare. Nu cascaval afumat si nu mozzarella. Cascaval cit mai simplu. Asa ca tot pe foc se amesteca si asta, pina dispare prin lichefiere. Si cam asta ar fi, iar daca gustul v-o cere, dati-i lui Monsieur Bechamel un praf de nuscoara rasa. Pentru noblete.

Deja de-aici treaba e foarte simpla. Sosul e in cratita, am scos pastele din oala si le-am scurs in strecuratoarea de inox, dupa care le-am intors in cratita si le-am jucat cu un strop de ulei de masline, cit sa straluceasca si sa stea fiecare la locul ei. In paralel, in timp ce fierbeau pastele, am taiat in fisii subtiri doua plicuri de somon afumat, am scurs uleiul in exces. Acum, ca pastele erau gata, am pus intii somonul si le-am mai amestecat putin, cu spatule de lemn. La final am adaugat sosul si am amestecat din nou. In fiecare farfurie am nins din razatoare parmezan cit pentru o portie boiereasca.

Atentie. Sosul are nevoie de atentie si de rabdare, asa ca ori aveti un "ajutor" care sa se ocupe de paste si de somon, ori faceti sosul inainte sau dupa ce ati terminat restul operatiunilor. Un Bechamel gresit sau stricat (ars, prea gros, prea fainos) e mai nasol decit niste paste goale, fara nimic pe ele. Asa ca, repet, rabdare si atentie. Cit mai putina faina, mai bine-l ingrosati din cascavalul topit. Si...cam asta ar fi.